1. [DEX '09] CONTRAZICERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice.
2. [MDA2] contrazicere sf [At: (a. 1855) URICARIUL IV, 439/26 / Pl: ~ri / E: contrazice] 1 Contradicție (5). 2 Dezacord. 3 Opoziție.
3. [CADE] * CONTRAZICERE sf. 1 Faptul de a contrazice ¶ 2 Nepotrivire, opoziție de păreri, de sentimente, de idei, de vorbe.
4. [DLRLC] CONTRAZICERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. Îi venea parcă s-o ieie drept o smintită și se temea s-o irite prin contraziceri. SLAVICI, O. I 387. Mai sînt și alte contraziceri în amîndouă articolele. GHEREA, ST. CR. II 72.
5. [DLRM] CONTRAZICERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice ; contradicție, dezacord, opoziție.
6. [DN] CONTRAZICERE s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție; dezacord. [< contrazice].
7. [Șăineanu, ed. VI] contrazicere f. 1. contradicțiune; 2. răspuns juridic la declarațiunile părții adverse: fără contrazicere, fără a se putea zice încontra, sigur.
8. [Scriban] *contrazícere f. Acțiunea de a saŭ de a te contrazice. Spirit de contrazicere, care contrazice (combate) tot. Fără contrazicere (după fr. sans contredit), sigur, fără să se poată spune ceva contrar.
9. [DEX '09] CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).
10. [MDA2] contrazice [At: GHEREA, ST. CR. II, 255 / Pzi: contrazic / E: contra3 + zice după fr contredire] 1 vt A susține contrariul celor spuse de cineva Si: a nega. 2 vt (Jur) A aduce în fața instanței, ca probe, depoziții ale martorilor, contrare celor susținute de partea adversă. 3 vi A fi incompatibil cu ceva. 4 vt A dezminți. 5 vr A spune contrariul celor afirmate anterior de propria persoană. 6 vr (D. susținătorii unor opinii, afirmații) A nu fi de acord unii cu alții. 7 vr (D. afirmații, depoziții) A nu se potrivi unele cu altele.
11. [CADE] * CONTRAZICE (-zic) I. vb. tr. 1 A zice contrarul de ceea ce a zis altul: ~ un martor ¶ 2 A nu se potrivi (cu), a fi în opoziție. II. vb. refl. 1 A fi în contrazicere cu sine însuși ¶ 2 A fi în contrazicere unii cu alții [fr. contredire, refăcut după zice].
12. [DEX '98] CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).
13. [DLRLC] CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. (De obicei cu privire la persoane) A susține contrarul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. V. obiecta, combate. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte sau să-l contrazică. BART, E. 325. 2. Tranz. A dezminți, a nu se potrivi, a fi în dezacord, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva. Ceea ce, în adevăr, trebuie să cerem e ca acele întîmplări să fie posibile, să nu contrazică caracterul personajelor și să fie necesare pentru dramă. GHEREA, ST. CR. II 255. 3. Refl. A spune ceva necorespunzător celor afirmate înainte de tine însuți, a fi în dezacord cu tine însuți. Adela avea dreptate. Mă contraziceam. IBRĂILEANU, A. 30. 4. Refl. reciproc. (Despre susținătorii unor opinii, afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord. Cronicarii se contrazic asupra desfășurării acestui eveniment. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A se ciocni, a nu se potrivi. Depozițiile martorilor se contraziceau.
14. [DLRM] CONTRAZICE, contrazic vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unui cu alții. ♦ (Despre afirmațiilor, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Din contra1- + zice (după fr. contredire}.
15. [DN] CONTRAZICE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, după lat. contradicere].
16. [MDN '00] CONTRAZICE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)
17. [Șăineanu, ed. VI] contrazice v. 1. a zice contrarul; 2. a fi în contrazicere cu sine însuș.
18. [Scriban] *contrazíc, -zís, a -zíce v. tr. (contra și zic, după fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun saŭ fac ceva contrar celor spuse orĭ făcute de mine în ainte.
19. [DOOM 3] contrazicere s. f., g.-d. art. contrazicerii; pl. contraziceri
20. [DOOM 2] contrazicere s. f., g.-d. art. contrazicerii; pl. contraziceri
21. [DOOM 3] contrazice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazic, 3 sg. contrazice, perf. s. 1 sg. contrazisei, 1 pl. contraziserăm, m.m.c.p. 1 pl. contraziseserăm; conj. prez. 1 sg. să contrazic, 3 să contrazică; imper. 2 sg. afirm. contrazi, neg. nu contrazice; ger. contrazicând; part. contrazis
22. [DOOM 2] contrazice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazic, 1 pl. contrazicem, 2 pl. contraziceți, perf. s. 3 sg. contrazise, imper. 2 sg. contrazi, neg. nu contrazice; ger. contrazicând; part. contrazis
23. [IVO-III] contrazic.
24. [DER] contrazice (-c, -is), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice. – Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL