1. [DEX '09] CONTEXTURĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture.
2. [MDA2] contextură sf [At: DN3 / Pl: ~ri / E: fr contexture] 1 Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2 Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot. 3 Înlănțuire.
3. [DN] CONTEXTURĂ s.f. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire; legătură. [< fr. contexture].
4. [MDN '00] CONTEXTURĂ s. f. 1. mod de împletire a firelor unei țesături, care definesc structura ei. 2. mod în care sunt legate între ele diversele elemente ale unui tot; înlănțuire; legătură. ◊ (fig.) structură, schelet. (< fr. contexture)
5. [Șăineanu, ed. VI] contextură f. 1. țesătura, înlănțuirea părților unui tot: contextură mușchilor; 2. legătura părților unei opere literare.
6. [Scriban] *contextúră f., pl. ĭ (d. context cu sufixu -ură; fr. contexture). Țesătură, legătură a părților între ele: contextura mușchilor (și fig.) contextura uneĭ cărțĭ, unuĭ discurs.
7. [DOOM 3] contextură s. f., g.-d. art. contexturii; pl. contexturi
8. [DOOM 2] contextură s. f., g.-d. art. contexturii; pl. contexturi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL