1. [DEX '09] CONTEMPERAȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.
2. [MDA2] contemperație sf [At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr contempération, lat contemperatio] Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea dorinței spre săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă.
3. [DEX '98] CONTEMPERAȚIE, contemperații, s. f. Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.
4. [DN] CONTEMPERAȚIE s.f. Impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. [Cf. lat. contemperatio, fr. contempération].
5. [MDN '00] CONTEMPERAȚIE s. f. impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. (< fr. contempération, lat. contemperatio)
6. [DOOM 3] contemperație (desp. -ți-e) s. f., art. contemperația (desp. -ți-a), g.-d. art. contemperației; pl. contemperații, art. contemperațiile (desp. -ți-i-)
7. [DOOM 2] contemperație (-ți-e) s. f., art. contemperația (-ți-a), g.-d. art. contemperației; pl. contemperații, art. contemperațiile (-ți-i-)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL