1. [DEX '09] CONSTITUȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.
2. [MDA2] constituție sf [At: ZILOT, CRON. 352 / V: (înv) ~ută, ~iune / Pl: ~ii / E: fr constitution] 1 (Înv) Constituire (1). 2 (Înv) Constituire (3). 3 Structură fizică a unui corp. 4 Ansamblu de elemente care constituie un întreg. 5 Totalitate a particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. 6 Structură fizică generală a corpului omenesc. 7 Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, prin care sunt fixate modalitățile de încredințare și de exercitare a puterii, drepturile și îndatoririle cetățenilor, constituirea și funcționarea organelor centrale și locale de stat, raporturile dintre ele sau raporturile acestora cu cetățenii etc. 8 (Jur) Stabilire a unei rente sau dote.
3. [CADE] * CONSTITUȚIE 👉 CONSTITUȚIUNE.
4. [DEX '98] CONSTITUȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc. 2. Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esențiale ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile principale ale cetațenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constituțiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.
5. [DLRLC] CONSTITUȚIE2, constituții, s. f. Lege fundamentală a unui stat, care cuprinde principiile de bază ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectînd în întregime structura socială respectivă. Constituția este înregistrarea, și fixarea legislativă a cuceririlor care au fost deja obținute și asigurate. STALIN, PROBL. LEN. 542. Constituția din 1923 era expresia caracterului antinațional al regimului burghezo-moșieresc, a politicii de infeudare a țării față de puterile imperialiste occidentale, de scoatere la mezat la tejgheaua capitalului internațional a independenței și suveranității de stat a Romîniei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 683. Constituția din 1948, făurită în primele luni după proclamarea Republicii Populare Romîne, corespundea unei etape în care procesul revoluționar de transformare a țării nocstre se afla abia în germene sau într-un stadiu inițial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 684. Pentru prima oară [în 1952] Constituția Republicii Populare Romîne înscrie rolul partidului nostru în viața politică și de stat a țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. – Pronunțat: -ți-e.
6. [DLRLC] CONSTITUȚIE1 s. f. (De obicei urmat de determinări calitative) Structură fizică generală a corpului omenesc. Fusese de o constituție puternica, voinic și tînăr. PĂUN-PINCIO, P. 113. De o statură microscopică... și de o constituție foarte delicată. NEGRUZZI, S. I 206. ◊ (Glumeț) Un țînțar nervos și foarte Slab de constituție În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. TOPÎRCEANU, S. A. 64. – Pronunțat: -ți-e.
7. [DLRM] CONSTITUȚIE2 s. f. Lege fundamentală a unui stat, care cuprinde principiile de bază ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectînd în întregime structura socială respectivă. – V. constituție1.
8. [DLRM] CONSTITUȚIE1 s. f. Structură fizică generală a corpului omenesc. – Fr. constitution (lat. lit. constitio, -onis).
9. [DN] CONSTITUȚIE s.f. I. Structura fizică a unui corp, a unui organism; alcătuire, structură. ♦ Compoziție, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constituțiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstituțiia].
10. [MDN '00] CONSTITUȚIE s. f. I. 1. totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. 2. conformație; arhitectură (3). II. lege fundamentală a unui stat, care stabilește principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale (< fr. constitution, lat. constitutio)
11. [DEX '09] CONSTITUȚIUNE s. f. v. constituție.
12. [MDA2] constitută sf vz constituție
13. [MDA2] constituțiune sf vz constituție
14. [CADE] * CONSTITUȚIUNE, * CONSTITUȚIE sf. 1 ⏲ Legea fundamentală a unui Stat care hotărăște forma guvernului precum și drepturile și datoriile politice ale cetățenilor ¶ 2 Alcătuirea unui corp, felul cum e alcătuit un corp din mai multe părți: ~a apei, aerului, globului, etc. ¶ 3 Alcătuirea lăuntrică, starea obicinuită, temperamentul corpului omenesc: ~ robustă, delicată [fr.]
15. [DN] CONSTITUȚIUNE s.f. v. constituție.
16. [Șăineanu, ed. VI] constituți(un)e f. 1. totalitatea elementelor esențiale, compozițiunea lucrurilor: constituțiunea corpurilor; 2. temperamentul unei persoane: constituțiune robustă; 3. legea fundamentală a unei țări care determină datoriile și drepturile cetățenilor și ale guvernului: Constituiiunea română, introdusă și întocmită după modelul celei belgiene din 1866, fu modificată în anii 1870, 1884 și în 1917 la Iași. V. convențiune.
17. [Scriban] *constituțiúne f. (lat. constitútio, -ónis). Compozițiune: constituțiunea aeruluĭ. Complexiune: constituțiune robustă, delicată. Lege fundamentală a unuĭ stat: constituțiunea românească a fost votată la 1866. Fig. Fam. A aplica constituțiunea, a trage o bătaĭe. – Și -úție.
18. [DOOM 3] constituție (structură; lege) (desp. -ți-a) s. f., art. constituția (desp. -ți-a), g.-d. art. constituției; pl. constituții, art. constituțiile (desp. -ți-i-)
19. [DOOM 2] constituție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constituția (-ți-a), g.-d. art. constituției; pl. constituții, art. constituțiile (-ți-i-)
20. [MDO] constituție
21. [DOOM 3] !Constituția (legea fundamentală) (desp. -ți-a) s. propriu f. art., neart. Constituție (în ~), g.-d. art. Constituției
22. [DOOM 2] *Constituția (legea fundamentală) (-ți-a) s. propriu f., g.-d. Constituției
23. [DE] CONSTITÚȚIE (< fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; este condiționată ereditar de și ontogenetic și determină caracterul reacțiilor față de acțiunea agenților externi; structură, alcătuire. 2. Conformație. II. Legea fundamentală a unui stat, care reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernămînt și organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. Prima c. a fost Constituția americană de la 1787, urmată de Constituția franceză de la 1791. În sec. 19 și la începutul sec. 20, constituția scrisă s-a generalizat în Europa și Asia, iar mai apoi și în Africa. În România, prima c. a fost adoptată la 1866. Au urmat c. de la 1923 și 1938. Alte c. au fost adoptate în anii 1948, 1952, 1965, 1991.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL