1. [DEX '09] CONSECINȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.
2. [MDA2] consecință sf [At: (a. 1876) URICARIUL I, 130 / V: (înv) ~cvenție, ~cuen~[1], ~cuin~, ~cvin~ / Pl: ~țe / E: lat consequentia, fr conséquence] 1 Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu Si: urmare. 2 (Îe) A trage ~țele A suporta urmările. 3 (Îlc) În ~ Prin urmare. 4 (Îlav) În ~ Conform dispozițiilor, situației etc.
3. [CADE] * CONSECINȚĂ 👉 CONSECUENȚĂ
4. [DLRLC] CONSECINȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei acțiuni, al unei fapte, al unui principiu etc.; urmare. Sentimentul de prietenie mă silește să te povățuiesc a- medita serios la toate consecințele. C. PETRESCU, A. 374. ◊ În consecință = a) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. Veți proceda în consecință; b) (loc. conj.) prin urmare, deci. ◊ Expr. A trage (sau a suporta) consecințele = a avea de suportat ceea ce rezultă (sau poate rezulta) dintr-o acțiune sau o situație oarecare.
5. [DLRM] CONSECINȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ♦ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci ; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Fr. conséquence (lat. lit. consequencia).
6. [DN] CONSECINȚĂ s.f. Ceea ce rezultă dintr-un fapt, dintr-un principiu; rezultat al unui fapt, al unei acțiuni; urmare. [Cf. fr. conséquence, lat. consequentia].
7. [MDN '00] CONSECINȚĂ s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acțiuni; efect, urmare. ♦ în ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situației, împrejurărilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (după fr. conséquence, lat. consequentia)
8. [Șăineanu, ed. VI] consecință f. V. consecvență.
9. [MDA2] consecuință sf vz consecință
10. [MDA2] consecvenție sf vz consecință
11. [MDA2] consecvință sf vz consecință
12. [MDA2] cuensecință sf vz consecință
13. [MDA2] cuinsecință sf vz consecință
14. [CADE] * CONSECUENȚĂ, * CONSECINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Urmare, ceea ce urmează din cele zise sau făcute mai ’nainte; în ~, prin urmare ¶ ¶ C. NECONSECUENȚĂ, 'INCONSECUENȚĂ ¶ 2 Însemnătate, importanță: e un om, un lucru fără ~ [fr.].
15. [Scriban] *consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință.
16. [DOOM 3] +consecință (în ~) loc. adv., loc. conjcț. (a acționa în consecință; E pandemie, în consecință stăm în casă.)
17. [DOOM 3] consecință s. f., g.-d. art. consecinței; pl. consecințe
18. [DOOM 2] consecință s. f., g.-d. art. consecinței; pl. consecințe
19. [IVO-III] consecință (în consecință; consecințele acestui fapt).
20. [DER] consecință (consecințe), s. f. – Rezultat, urmare. Var. consecvență. Lat. consequentia (sec. XIX). Sensul s-a specializat în consecință „efect, rezultat” și consecvență „corespondență între principii și aplicarea lor”. – Der. consecvent, adj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL