Definiție și ce înseamnă conotațiune

1. [DEX '09] CONOTAȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation.

2. [MDA2] conotație sf [At: DEX2 / Pl: ~ii / E: fr connotation] (Lin) 1 Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din context. 2 (Pan) Semnificație.

3. [DN] CONOTAȚIE s.f. 1. (Log.) Complex de caractere care aparțin unei situații concrete. 2. (Lingv.) Sens al unui cuvînt sau al unei expresii care deviază valoarea denotativă, sensul obișnuit și care depinde uneori de context, de condiții locale și sociale. [Gen. -iei, var. conotațiune s.f. / < fr. connotation].

4. [MDN '00] CONOTAȚIE s. f. 1. (log.) ansamblul caracteristicilor unui obiect; complex de caractere care aparțin unei situații concrete. 2. totalitatea sensurilor colaterale ale unui cuvânt care deviază valoarea denotativă. ◊ semnificație. (< fr. connotation)

5. [DN] CONOTAȚIUNE s.f. v. conotație.

6. [DOOM 3] conotație (desp. -ți-e) s. f., art. conotația (desp. -ți-a), g.-d. art. conotației; pl. conotații, art. conotațiile (desp. -ți-i-)

7. [DOOM 2] *conotație (-ți-e) s. f., art. conotația (-ți-a), g.-d. art. conotației; pl. conotații, art. conotațiile (-ți-i-)

8. [DTL] CONOTAȚIE s. f. (< fr. connotation): restrângere sau extindere a sensului unui cuvânt, în funcție de context, de condițiile locale și sociale ale mesajului; deviere a sensului denotativ (v.) al cuvântului sau al expresiei. Termen folosit și în poetică sau stilistică, cu trimitere la „ansamblul valorilor afective ale unui semn lingvistic și efectul nondenotativ pe care-l produce asupra interlocutorului sau asupra cititorului”; la „tot ceea ce un termen poate evoca, sugera, implica într-un mod mai clar sau mai vag”.

9. [MDTL] DENOTAȚIE-CONOTAȚIE (< fr. dénotation, connotation) Termeni proveniți din stilistica anglo-saxonă și care se bucură de o largă circulație în teoria și critica literară. În critica modernă, denotația se referă la denumirea sensului propriu, obișnuit, al cuvîntului, conotația, la extinderea sau restrîngerea sensului cuvîntului, în funcție de context. Pereche de noțiuni, care, în structuralism (v.) subliniază, din punct de vedere lingvistic, deosebirea dintre limbajul literar și cel științific. În știință, limbajul este denotativ, direct, precis, transparent, banal, iar în artă, conotativ, deci, indirect, neprecis, oarecum opac, original. Semnificațiile plurale, adiacente, conotative, se substituie sistemului denotativ. După unii teoreticieni, natura și esența literaturii constă în această substituire, de unde rezultă necesitatea ca interpretarea cititorului sau a criticului să pornească de la sesizarea „semnificațiilor” și apoi să treacă la celelalte elemente structurale ale operei literare care, cum se știe, se prezintă ca o structură complexă.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro