1. [DEX '09] CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta.
2. [MDA2] confruntare sf [At: EVID. CONT. 234 / Pl: ~tări / E: confrunta] 1 Punere față în față a două sau a mai multe persoane, pentru a verifica adevărul spuselor lor Si: (nob) confruntație. 2 Punere față în față a două sau mai multe obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara.
3. [DEX '98] CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; comparare. – V. confrunta.
4. [DLRLC] CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta; punere față în față a două sau mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc. pentru verificare; comparare. Confruntarea plagiatului cu originalul. ▭ Din confruntarea unui material variat se naște o critică ce va avea, mai adesea rezultate folositoare pentru noua traducțiune. ODOBESCU, S. II 365. ◊ (Jur.) Punere față în față, interogare concomitentă a două sau mai multor persoane, în cursul unui proces, spre a se stabili dacă spusele lor concordă. Confruntarea martorilor.
5. [DLRM] CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta; comparare.
6. [DN] CONFRUNTARE s.f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; comparare; confruntație. ♦ (Spec.; jur.) Punere față în față a mai multor persoane pentru a verifica concordanța spuselor lor. [< confrunta].
7. [DEX '09] CONFRUNTA, confrunt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.
8. [MDA2] confronta v vz confrunta
9. [MDA2] confrunta [At: BĂLCESCU, M. V. 187 / V: ~ron~ / Pzi: confrunt și nrc ~tez / E: fr confronter] 1 vt A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2 vt A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3 vr A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile.
10. [CADE] * CONFRUNTA (-frunt) vb. tr. 1 A pune două sau mai multe persoane față în față spre a vedea dacă spusele lor se potrivesc ¶ 2 A compara [fr.].
11. [DEX '98] CONFRUNTA, confrunt, vb. I. Tranz. 1. A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.
12. [DLRLC] CONFRUNTA, confrunt, vb. I. Tranz. A pune față în față două sau mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc. pentru a le verifica. A confrunta copia cu originalul. ▭ Intră... confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89. Pentru a judeca de gradul civilizațiunii unui popor, nu trebuie să ne bazăm pe propriile noastre idei moderne, ci să-l confruntăm, fără prevențiune, cu toate celelalte popoare din aceeași epocă. HASDEU, I. V. 105. ◊ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane spre a vedea dacă spusele lor concordă.
13. [DLRM] CONFRUNTA, confrunt, vb. I. Tranz. A pune față în față obiecte, ființe sau fenomene, pentru a le verifica sau a le compara. – Fr. confronter.
14. [DN] CONFRUNTA vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele. [P.i. confrunt. / cf. fr. confronter, it., lat. med. confrontare < con – cu, frons – frunte].
15. [MDN '00] CONFRUNTA vb. I. tr. 1. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate. 2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți. (< fr. confronter, lat. confrontare)
16. [DCR2] confrunta vb. refl. I (cu o dificultate, cu o problemă) A avea obligația de a face față unei greutăți, probleme etc. ◊ „Ca editor, sunt obligat, cotidian, să mă confrunt cu serii și serii de probleme.” Cont. 3 VIII 73 p. 1. ◊ „Confruntată cu grave dificultăți financiare, direcția cotidianului «Financial Times» a hotărât să instaleze un sistem computerizat de paginare.” Sc. 17 VII 75 p. 4. ◊ „Dintre toate problemele cu care sunt confruntate țările în curs de dezvoltare, foametea constituie în permanență una din cele mai dureroase carențe.” Sc. 10 XI 78 p. 6; v. și rulmentist (din fr. confronter; DMN 1959; DEX, DN3 – alte sensuri)
17. [Șăineanu, ed. VI] confruntà v. 1. a pune persoane față în față spre a se compara spusele lor; 2. a compara în genere, de persoane sau lucruri.
18. [Scriban] *confrúnt, a -á v. tr. (d. con- și frunte, după fr. con-fronter. V. în-frunt, a-front). Jur. Pun marturiĭ în prezența acuzatuluĭ. Compar: a confrunta scriiturile.
19. [DOOM 3] confruntare s. f., g.-d. art. confruntării; pl. confruntări
20. [DOOM 2] confruntare s. f., g.-d. art. confruntării; pl. confruntări
21. [DOOM 3] confrunta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. confrunt, 2 sg. confrunți, 3 confruntă; conj. prez. 1 sg. să confrunt, 3 să confrunte
22. [DOOM 2] confrunta (a ~) vb., ind. prez. 3 confruntă
23. [IVO-III] confrunt.
24. [DER] confrunta (-t, -at), vb. – 1. A pune față în față pentru a verifica adevărul. – 2. A verifica, a compara. Fr. confronter, asimilat la frunte.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL