1. [MDA2] condus, ~ă a [At: DA / Pl: ~uși, ~e / E: conduce] 1 Care este însoțit. 2 Care este arestat. 3 Care este luat în căsătorie. 4 Care este călăuzit. 5 Care dirijează o discuție, dezbatere. 6 Care șofează. 7 Care duce. 8 Care se orientează după anumite norme, principii.
2. [DEX '09] CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, o dezbatere etc. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. 5. Fiz. (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.
3. [MDA2] conduce [At: NEGRUZZI, S. I, 219 / Pzi: conduc / E: lat conducere] 1 vt A însoți. 2 vt (Îlv) A ~ la poliție (sau la închisoare) A aresta. 3 vt (Îe) A ~ la altar A lua în căsătorie. 4 vt A călăuzi. 5 vt A fi în fruntea unui grup de oameni, a unei instituții, organizații etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. 6 vt (Fig) A dirija o discuție, o dezbatere. 7 vt A șofa. 8 vt A introduce apa, gazul în locuințe, prin instalații sau conducte (2). 9 vt A duce. 10 vr A se orienta după anumite norme, principii etc.
4. [CADE] * CONDUCE (-duc) l. vb. tr. 1 A duce pe cineva undeva: a ~ copiii la plimbare ¶ 2 A însoți, a petrece: l-am condus pînă la poartă ¶ 3 A mîna: ~ o trăsură ¶ 4 A cîrmui: ~ o barcă ¶ 5 Ⓕ A avea priveghere peste ceva, a avea comanda, a fi căpetenia: ~ o oștire, un popor ¶ 6 A fi în capul unei afaceri, unei întreprinderi ¶ 7 ~ apa, a o face să curgă pe țevi, pe canaluri, etc. ¶ 8 A călăuzi: rațiunea îl conduce. II. vb. intr. A duce la, a merge pînă la, a se îndrepta spre: acest drum conduce spre oraș. III. vb. refl. A se purta [lat.].* CONDUCT (pl. -te) sn. 1 Țeavă, jgheab, burlan, urloiu, canal îngust pentru circularea unui lichid, unui gaz, etc. ¶ 2 🫀 ~ auditiv 👉 AUDITIV [lat.].
5. [DEX '98] CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.
6. [DLRLC] CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup constituit de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate, avînd întreaga răspundere din domeniul respectiv. Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279. ◊ Fig. A dirija (o discuție), a supraveghea (desfășurarea unei dezbateri). Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «după») A se orienta, a se purta, a se comporta. În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372. 3. Tranz. A însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93. Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. 4. Tranz. (Cu privire, la vehicule, în special la automobile sau tractoare) A dirija mersul, mișcarea. (Absol.) A început să învețe a conduce? C. PETRESCU, C. V. 230. – Forme gramaticale: perf. s. condusei, part. condus.
7. [DLRM] CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup constituit de oameni, o instituție etc., avînd întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după. . ., a se comporta după. . . 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul. [Perf. s. condusei, part. condus] – Lat. lit. conducere.
8. [DN] CONDUCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate etc., avînd asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). 4. tr. A dirija mișcarea, mersul unui vehicul. [P.i. conduc, perf. s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].
9. [MDN '00] CONDUCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație. ◊ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoți pe cineva. 4. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)
10. [Șăineanu, ed. VI] conduce v. 1. a aduce cu sine, a mâna; 2. a însoți pe cineva (din onoare sau siguranță); 3. fig. a dirija: a conduce un atac; 5. a se purta.
11. [Scriban] *condúc, -ús, a -úce v. tr. (lat. condúcere). Duc cu mine, călăuzesc, arăt drumu. Întovărășesc de politeță saŭ p. siguranță. Dirijez, îndrept, comand, guvernez: a conduce o luntre, o armată, o fabrică, niște afacerĭ. V. intr. Fig. Duc spre. Îs îndreptat spre: virtutea conduce la fericire. V. refl. Mă port, mă țin: acest om s’a condus bine în vĭață.
12. [DOOM 3] conduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conduc, 3 sg. conduce, perf. s. 1 sg. condusei, 1 pl. conduserăm, m.m.c.p. 1 pl. conduseserăm; conj. prez. 1 sg. să conduc, 3 să conducă; imper. 2 sg. afirm. condu; ger. conducând; part. condus
13. [DOOM 2] conduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conduc, 1 pl. conducem, 2 pl. conduceți, perf. s. 1 sg. condusei, 1 pl. conduserăm; imper. 2 sg. condu, neg. nu conduce; part. condus
14. [IVO-III] conduc, -du impr., -ducător adj. v.
15. [DER] conduce (conduc, condus), vb. – 1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire. – Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.
16. [CECC] Nur vom Nutzen wird die Welt regiert (germ. „Lumea e condusă numai de interese”) – Schiller, Moartea lui Wallenstein (act. I, sc. 6). E răspunsul pe care contele Terzky îl dă generalului Wallenstein, cînd acesta vorbește despre credință, prietenie, omenie. Echivalentul literar al vorbei noastre populare: „Interesul poartă fesul.” LIT.
17. [CECC] Welche Regierung die beste sei? Diejenige, die uns lehrt uns selbst zu regieren (germ. „Care cîrmuire e cea mai bună? Aceea care ne învață să ne conducem singuri”) – maximă a lui Goethe din „proverbe în proză”. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL