1. [DEX '09] CONDUITĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite.
2. [MDA2] conduită sf [At: G. M. ZAMFIRESCU, Sf. M. N. II, 191 / P: ~du-i~ / Pl: ~te / E: fr conduite] 1 Comportament. 2 (Îs) Linie de ~ Statornicie în comportare.
3. [CADE] * CONDUITĂ (pl. -te) sf. Purtare (bună sau rea), felul de a se purta [fr.].
4. [DLRLC] CONDUITĂ, conduite, s. f. Purtate, fel de a se purta, atitudine în societate, deprinderi morale. Elevul are o bună conduită în școală, a Maro, probabil, regreta conduita avută față de Șalomia. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 191. ◊ Linie de conduită = normă de purtare.
5. [DLRM] CONDUITĂ, conduite, s. f. Fel de a se purta, comportare; manieră. – Fr. conduite.
6. [DN] CONDUITĂ s.f. Comportare, atitudine (în societate, în viață). [Pron. -du-i-. / < fr. conduite, cf. rus. konduita].
7. [MDN '00] CONDUITĂ s. f. fel de a se purta, comportare; manieră; comportament. (< fr. conduite)
8. [Șăineanu, ed. VI] conduită f. modul de a se conduce, purtare.
9. [Scriban] *conduítă f., pl. e (rus. pol. konduita, d. fr. conduite). Barb. Purtare, atitudine (maĭ ales a elevilor la școală).
10. [DOOM 3] conduită s. f., g.-d. art. conduitei; pl. conduite
11. [DOOM 2] conduită s. f., g.-d. art. conduitei; pl. conduite
12. [IVO-III] conduită.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL