1. [DEX '09] CONCILIANT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.
2. [MDA2] conciliant, ~ă a [At: SFC I, 173 / P: ~li-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr conciliant] 1 Împăciuitor. 2 Îngăduitor cu părerea altuia. 3 Care se lasă înduplecat. 4 Care înduplecă.
3. [CADE] * CONCILIANT adj. Împăciuitor ¶ ¶ C. NECONCILIANT [fr.].
4. [DLRLC] CONCILIANT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor, îngăduitor cu părerea altuia; care se lasă înduplecat.Sultana era mai conciliantă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. – Pronunțat: -li-ant.
5. [DLRM] CONCILIANT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr. : -li-ant] – Fr. conciliant.
6. [DN] CONCILIANT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].
7. [MDN '00] CONCILIANT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)
8. [Șăineanu, ed. VI] conciliant a. dispus, propriu a concilia spiritele.
9. [Scriban] *conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.
10. [DOOM 3] conciliant (desp. -li-ant) adj. m., pl. concilianți; f. conciliantă, pl. conciliante
11. [DOOM 2] conciliant (-li-ant) adj. m., pl. concilianți; f. conciliantă, pl. conciliante
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL