1. [DEX '09] CONĂCAR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.
2. [MDA2] conăcar2 sm [At: SEVASTOS, N. 99 / V: ~nocar, ~ăcer, ~nac~ / E: colăcar (prin apropiere de conăcar1)] (Mol) Colăcar.
3. [MDA2] conăcar1 sm [At: IORGA, S. D. XII, 115 / Pl: ~i / E: conac + -ar] (Înv) Conacciu (1).
4. [CADE] CONĂCAR sm. 1 ‡ Cel ce îngrijea de conacul, de popasul Domnului, al boierilor sau al demnitarilor cînd călătoreau prin țară ¶ 2 = COLĂCER.
5. [DLRLC] CONĂCAR, conăcari, s. m. (Regional) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, cînd pleacă după mireasă; tînăr călare în alaiul unei nunți. Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcăria. SEVASTOS, N. 99.
6. [DLRM] CONĂCAR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, cînd pleacă după mireasă; tînăr călare în alaiul unei nunți. – Din colăcar.
7. [Șăineanu, ed. VI] conăcar m. 1. odinioară, cel ce îngrijia de gazda Domnului sau a boierilor, apoi a Turcilor cari călătoriau prin țară; 2. azi (conocar), nume moldovenesc al colăcerilor, cari pornesc călări înaintea mirelui spre a vesti părinților miresei, ca să îngrijească de gazdă sau conac pentru împăratul, care îndată va sosi cu suita sa.
8. [Scriban] conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
9. [MDA2] conacar sm vz conăcar2
10. [MDA2] conăcer sm vz conăcar2
11. [MDA2] conocar sm vz conăcar
12. [CADE] ❍ CONOCAR... = COLĂCER...
13. [Șăineanu, ed. VI] conocar m. Mold. V. conăcar.
14. [Scriban] 2) colăcár m. V. conăcar.
15. [Scriban] colăcér m. V. conăcar.
16. [Scriban] conocár, V. conăcar.
17. [DOOM 3] conăcar (înv., reg.) s. m., pl. conăcari
18. [DOOM 2] conăcar (reg.) s. m., pl. conăcari
19. [DAR] conăcar, conăcari, s.m. 1. (înv.) demnitar domnesc care se îngrijea de găzduirea domnului când acesta mergea prin țară (apoi a boierilor sau a turcilor care veneau cu misiuni în țările române). 2. (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții, colăcer.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL