1. [DEX '09] COMUTAȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation.
2. [MDA2] comutație sf [At: DA / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr commutation] 1-4 (Rar) Comutare (1-4).
3. [DN] COMUTAȚIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutație. ♦ Totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta, în cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) Figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții astfel încît prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutațiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].
4. [MDN '00] COMUTAȚIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutație. ◊ totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului. 3. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)
5. [MDA2] comutațiune sf vz comutație
6. [DN] COMUTAȚIUNE s.f. v. comutație.
7. [Scriban] *comutațiúne f. (lat. commutátio, -ónis). Schimbare (micșorare) de pedeapsă. – Și -áție și -áre.
8. [DOOM 3] comutație (jur., tehn.) (desp. -ți-e) s. f., art. comutația (desp. -ți-a), g.-d. art. comutației; pl. comutații, art. comutațiile (desp. -ți-i-)
9. [DOOM 2] comutație (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutația (-ți-a), g.-d. art. comutației; pl. comutații, art. comutațiile (-ți-i-)
10. [DFS] comutație (lat. commutatio „schimbare”), figură prin care sunt puse în opoziție două fraze cu același conținut lexical, astfel încât prin schimbarea ordinei cuvintelor și a funcției lor gramaticale să rezulte un sens contrar (R): „Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm.” (Larousse) Sin. antimetateză.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL