1. [DEX '09] COMPĂTIMIRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi.
2. [MDA2] compătimire sf [At: DRĂGHICI, R. 21/13-14 / Pl: ~ri / E: compătimi] 1 Manifestare a părerii de rău față de suferințele cuiva Si: (nob) compătimit1. 2 (Înv) Împărtășire a unei suferințe încercate de altcineva Si: compătimit1.
3. [CADE] COMPĂTIMIRE sf. 1 Faptul de a compătimi ¶ 2 Sentiment de milă, de adîncă mișcare sufletească pe care o pricinuește suferința sau nenorocirea altuia.
4. [DLRLC] COMPĂTIMIRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei. 1. Părere de rău, milă față de suferințele sau (Se nenorocirea cuiva. Se auzeau exclamări de compătimire. SAHIA, N. 55. Descurajarea îl apucase iarăși, dar lupta să și-o ascunză; îi făcea rău compătimirea lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 1 120. N-am avui parte și eu pe lume măcar de o compătimire! CARAGIALE, O. I 60. Simțesc o nespusă compătimire pentru soarta ei. NEGRUZZI, S. I 41. 2. (Învechit) Suferință, durere împărtășită cu cineva. Eu tot crez că e-n fire Acea compătimire Ce inimile leagă cu lanțul sufletesc. ALEXANDRESCU, M. 118.
5. [DLRM] COMPĂTIMIRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei.
6. [DN] COMPĂTIMIRE s.f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; compasiune. [< compătimi].
7. [Șăineanu, ed. VI] compătimire f. mișcare sufletească care ne face simțitori la nenorocirea altuia, [Neologism format după fr. compassion].
8. [Scriban] *compătimíre f. Regret p. altu, compasiune.
9. [DEX '09] COMPĂTIMI, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).
10. [MDA2] compătimi [At: PANN, E. III, 46/10 / Pzi: ~mesc / E: con1- + pătimi după fr compatir] 1 vt A manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2 vi (Înv; mls cu pp cu) A lua parte la suferința cuiva.
11. [CADE] COMPĂTIMI (-imesc) vb. tr. A-i fi milă, a avea milă de suferințele sau de nenorocirea cuiva [form. mudernă din pătimi, după fr. compatir].
12. [DLRLC] COMPĂTIMI, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău, milă față de cineva, față de încercările sau suferințele lui. 2. Intranz. (Învechit) A suferi împreună cu altcineva, a lua parte Ia suferința cuiva. A sa îndatorire cu rîvnă împlinește; Plăcut și cu blîndețe, la vorbă măsurat, Compătimește Însuși cînd vede pe sărac. NEGRUZZI, S. 264. Cînd sufletul gîndește, Cînd omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește. Frățeștei ei lumine durerea mea supui. ALEXANDRESCU, M. 46.
13. [DLRM] COMPĂTIMI, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părăsire de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Din pătimi (după fr. compatir).
14. [DN] COMPĂTIMI vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferința cuiva. [< con- + pătimi, după fr. compatir].
15. [MDN '00] COMPĂTIMI vb. tr. a avea, a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr. compatir)
16. [Șăineanu, ed. VI] compătimì v. a fi atins de compătimire pentru nenorocirile altuia.
17. [Scriban] *compătimésc v. tr. (d. com- și pătimesc; d. fr. compatir). Regret nenorocirea altuĭa.
18. [DOOM 3] compătimire s. f., g.-d. art. compătimirii; pl. compătimiri
19. [DOOM 2] compătimire s. f., g.-d. art. compătimirii; pl. compătimiri
20. [DOOM 3] compătimi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimesc, 3 sg. compătimește, imperf. 1 compătimeam; conj. prez. 1 sg. să compătimesc, 3 să compătimească
21. [DOOM 2] compătimi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimesc, imperf. 3 sg. compătimea; conj. prez. 3 să compătimească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL