1. [DN] COMORAȚIE s.f. Insistență asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. ♦ Figură de retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncțiilor coordonatoare „și”, „sau” în propoziție; epimonă. [Gen. -iei, var. comorațiune s.f. / < lat. commoratio, fr. commoration].
2. [MDN '00] COMORAȚIE s. f. 1. Insistență asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. 2. Figură retorică prin folosirea excesivă a conjuncțiilor coordonatoare și, sau în propoziție; epimonă. (<lat. commoratio, fr. commoration).
3. [DN] COMORAȚIUNE s.f. v. comorație.
4. [DOOM 3] comorație (desp. -ți-e) s. f., art. comorația (desp. -ți-a), g.-d. comorații, art. comorației
5. [DOOM 2] comorație (-ți-e) s. f., art. comorația (-ți-a), g.-d. comorații, art. comorației
6. [DFS] comorație (lat. commoratio „întârziere”), sin. epimonă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL