1. [DEX '09] COMITENT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.
2. [MDA2] comitent, ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 237 / V: (înv) ~e sm / Pl: ~nți, ~e / E: fr commettant, cf ger Kommitent, it commettente] Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul și după directivele sale.
3. [CADE] * COMITENT sm. ⚖️ Persoană care însărcinează pe altcineva să îngrijească de afacerile sale [germ.].
4. [DLRLC] COMITENT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unui prepus un mandat prin care îl împuternicește să facă anumite acte juridice. ◊ (Adjectival) Întreprinderea comitentă răspunde de faptele săvîrșite de prepușii ei în cadrul însărcinărilor încredințate lor.
5. [DLRM] COMITENT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să-i facă anumite acte juridice. – It. committente (lat. lit. commitens, -ntis).
6. [DN] COMITENT, -Ă s.m. și f. Cel care încredințează cuiva un mandat, împuternicindu-l să-i facă anumite acte juridice; mandatar. [< germ. Kommitent, cf. it. commettente].
7. [MDN '00] COMITENT, -Ă s. m. f. cel care încredințează unui comisionar efectuarea unor operații comerciale sau financiare în contul său. (<germ. Kommitent, it. commettente)
8. [Șăineanu, ed. VI] comitent m. Jur. cel ce însărcinează pe un altul a purta grijă de interesele sale.
9. [Scriban] *comitént, -ă s. (lat. committens, -éntis). Jur. Cel ce-l însărcinează pe altu să poarte grijă de interesele luĭ.
10. [MDA2] comitente sm vz comitent
11. [CADE] COMETENT = COMITENT.
12. [DOOM 3] comitent s. m., pl. comitenți
13. [DOOM 2] comitent s. m., pl. comitenți
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL