1. [MDA2] colop sn vz clop
2. [CADE] ❍ COLOP = CLOP.
3. [Scriban] colóp, V. clop.
4. [DEX '09] CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap.
5. [MDA2] cloapă sf vz clop
6. [MDA2] clop sn [At: (a. 1818) FURDUI, ap. GCR II, 225 / V: (reg) colop, (înv) colap, cloapă sf / Pl: cloape, ~uri / E: mg kalap] 1 (Trs; Ban) Pălărie. 2 (Spc) Pălărie țărănească din fetru negru, cu calotă semisferică și boruri înguste. Si: (reg) clopar. 3 (Îf cloapă) Pălărie veche sau uzată. 4 (Reg) Căpățână conică de zahăr expusă spre vânzare. 5 (Reg) Căpăcelul lămpii. 6 (Reg; îf colop) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.
7. [MDA2] colap sn vz clop
8. [CADE] ❍ CLOP (pl. -puri) sn. Tr.-Carp. 🎩 Pălărie (de țăran): Fă-mă peană’n ~ul tău. Ca să mă umbresc și eu (IK.-BRS.) [ung. kalap].
9. [DLRLC] CLOP, clopuri, s. n. (Transilv., Ban.) Pălărie. Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept. Pe oameni îi privesc în față drept. Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic. Părinții mei dau țării bob din spic. BENIUC, V. 91. Colo-n dealul de Feleac, Da sta Gruie supărat, Cu clopul pe ochi lăsat. BIBICESCU, P. P. 289.
10. [DLRM] CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie. – Magh. kalap.
11. [Scriban] clop și colóp n., pl. urĭ (ung. kalap. V. calpac). Trans. Ban. Pălărie.
12. [DOOM 3] clop s. n., pl. clopuri
13. [DOOM 2] clop (reg.) s. n., pl. clopuri
14. [DER] clop (clopuri), s. n. – (Trans.) Pălărie, căciulă. Mag. kalap (DAR; Gáldi, Dict., 118).
15. [DAS] ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.
16. [DRAM 2021] clop, clopuri, s.n. 1. Pălărie. 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei. 3. Claie de fân: „Unii aveau numai clop; se făcea în spatele șurii sau la capăt de casă; era acoperit cu jupi de paie” (AER, 2010: 163). ■ (onom.) Clop de Câne, nume de ocară, poreclă: „De când beau la Clop de Câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea, 1924, II: 168). – Din magh. kalap „pălărie” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).
17. [DRAM 2015] clop, clopuri, s.n. – 1. Pălărie: „Bine-mi place de mândru / Cum își poartă clopuțu; / Și-l poartă un ptic plecat / La tătă lume li-i drag” (Memoria, 2001: 101). 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei (ALRRM, 1971: 276; Vadu Izei). 3. Claie de fân: „Unii aveau numai clop; se făcea în spatele șurii sau la capăt de casă; era acoperit cu jupi de paie” (AER, 2010: 163; Cicârlău). ♦ (onom.) Clop de câne, nume de ocară, poreclă: „De când beau la clop-de-câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea, 1924, II: 168). – Din magh. kalap „pălărie” (DA, Galdi, cf. DER; Scriban, DLRM, DEX, MDA).
18. [DRAM] clop, -uri, s.n. – 1. Pălărie: „Bine-mi place de mândru / Cum își poartă clopuțu; / Și-l poartă un ptic plecat / La tătă lume li-i drag” (Memoria 2001: 101). Clop de câne, nume de ocară: „De când beau la clop-de-câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea 1924 II: 168). 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei (ALR 1971: 276; Vadu Izei). – Din magh. kalop „pălărie”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL