1. [DEX '09] COCONI vb. IV v. cuconi.
2. [MDA2] coconi1 v vz cuconi1
3. [MDA2] coconi2 v vz cuconi2
4. [CADE] COCONI, CUCONI (-onesc) I. vb. tr. F A da titlul de cocon, a trata ca pe un boier: taci, nu mă coconi, că-mi faci șotia! (ALECS.). II. vb. refl. A se face cocon, a lua apucături de boier.
5. [DLRM] COCONI vb. IV. v. cuconi.
6. [Șăineanu, ed. VI] coconì v. a da titlu de cocon: nu-l mai tot coconi AL.
7. [DEX '09] COCON1, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut; prunc. [Var.: cucon s. m., conul s. m. art.] – Et. nec.
8. [DEX '09] COCON2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon.
9. [DEX '09] CUCON s. m. v. cocon1.
10. [DEX '09] CUCONI, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconi vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.
11. [MDA2] cocon2 sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr cocon] 1 Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte. 2 (Spc) Gogoașă a viermelui de mătase. 3 Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate.
12. [MDA2] cocon1 sm [At: CORESI, EV. 70/23 / V: cuc~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Termen de politețe care denumește un bărbat Si: domn. 2 (Îvp) Fiu (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3 (Îrg) Copil mic, abia născut Si: prunc. 4 (Înv; irn) Boier tânăr. 5 (Bot; lpl) Planta Zinnia elegans.
13. [MDA2] coconesc1, ~ească a vz cuconesc
14. [MDA2] coconesc2, ~ească [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: cuc~ / Pl: ~ești / E: cocon1 + -esc] 1 a De copil Si: copilăresc. 2 a Boieresc. 3 sfa Dans nedefinit mai îndeaproape. 4 Melodia pe care se dansează.
15. [MDA2] conul sm vz cocon
16. [MDA2] cucon sm vz cocon
17. [MDA2] cuconi [At: DA / V: coc~ / Pzi: ~nesc / E: cucoană] 1 vt A se adresa cuiva cu termenul „cucoană, cucon”. 2 vr (Dep) A-și da aere (de cucoană).
18. [CADE] * COCON2 sm. 🐙 Gogoașa viermelui de mătase [fr.].
19. [CADE] COCON1, CUCON sm. 1 † (păstrat în Maram. Oaș.). Copilaș, prunc: cucon iaste omul deca naște pînă la 4 ani (PRV.-MB.) ¶ 2 † (păstrat în Maram. Oaș.) Băiat, băiețel ¶ 3 Copil sau fiu de Domn sau de boier (păstrat încă în limba basmelor și în unele regiuni): l-aș crește ca pe un ~ dacă mi l-ați da mie (RET.) ¶ 4 Domn, titlu de politeță urmat de numele persoanei sau cu numele subînțeles (voc. cocoanei! coane! = Domnule) [comp. COCOANĂ].
20. [CADE] COCONAȘ, CUCONAȘ sm. 1 dim. COCON ¶ 2 Fiu de boier, domnișor: o droaie de ~i și de sportmeni întorși din Paris (VLAH.).
21. [CADE] COCONEL sm. 1 dim. COCON ¶ 2 Maram. Oaș. Copilaș; băiețaș ¶ 2 Coconei pl. 🌿 = GHIOCEI 1.
22. [CADE] COCONET sbst. col. COCON. Toți coconii, mulțime de coconi.
23. [CADE] CUCON ... 👉 COCON ...
24. [DEX '98] CUCONI, cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconi vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.
25. [DLRLC] COCON1, coconi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Fiu, fecior (în raport cu părinții săi) de obicei din clasele exploatatoare. Ajunsese coconul împărătesc fecioraș frumos la chip. SADOVEANU, D. P. 15. Eu l-aș ținea și l-aș crește ca pe un cocon, dacă mi l-ați da mie. RETEGANUL, P. I 13. La dreapta ei umblau doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani. ODOBESCU, S. I 108. 2. Prunc. Cum făcea băiat, murea și coconul și muma coconului. DELAVRANCEA, S. 86. Iară Irod-Împărat... Mulți coconi mici a tăiat. TEODORESCU, P. P. 11 4.
26. [DLRLC] COCON2, coconi, s. m. înveliș făcut din fire foarte subțiri pe care le secretă unele insecte (în special larvele lepidopterelor) și cu care se înfășoară în stadiul de crisalidă; gogoașă. Coconul viermelui de mătase este format din fire de mătase. ♦ Înveliș făcut dintr-o secreție care se solidifică, cu care își înfășoară ouăle unele nevertebrate (păianjenii, viermii și unele moluște).
27. [DLRLC] CONUL s. m. v. cucon.
28. [DLRLC] CUCON, cuconi, s. m. (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; articulat, și în forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora; domn. În fine, sînt «cuconii», marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. Î. 349. Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, S. N. 129. Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE. Mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153. Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71. – Variantă: conul s. m. art.
29. [DLRLC] CUCONI, cuconesc, vb. IV. (Și în forma coconi învechit, uneori cu nuanță disprețuitoare) 1. Tranz. A se adresa cuiva cu «cucoane». Da ce nu șezi, cucoane Nicule?... – Mări, nu-l mai tot cuconi, că s-a diochea! ALECSANDRI, T. I 42. 2. Refl. A-și da aere (sau ifose) de cucoană (sau de boier), a se îngîmfa. Iar s-a cuconit Florica. ALECSANDRI, T. 198. – Variantă: coconi vb. IV.
30. [DLRM] COCON2, coconi, s. m. Înveliș făcut din fire foarte subțiri pe care le secretează unele insecte și cu care se înfășoară în stadiul de crisalidă; gogoașă. ♦ Înveliș făcut dintr-o secreție care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele nevertebrate ca păianjenii, viermii etc. – Fr. cocon.
31. [DLRM] CONUL, s. m. art. v. cucon.
32. [DLRM] CUCON, cuconi, s. m. (Pe cale de dispariție) Termen de politețe care denumește un bărbat (din clasele dominante); domn. [Var.: conul s. m. art.] – Din cucoană.
33. [DLRM] CUCONI, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul « cucoane ». 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngîrnfa. [Var.: coconi vb. IV] – Din cucon.
34. [DN] COCON s.m. Înveliș din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (spec. gogoașa viermelui de mătase. [< fr. cocon, cf. it. coccone].
35. [MDN '00] COCON s. m. 1. înveliș protector din fibre foarte subțiri secretat de crisalida unor insecte; gogoașa viermelui de mătase. 2. înveliș protector gelatinos, cu care își înfășoară ouăle unele animale vertebrate. (< fr. cocon)
36. [Șăineanu, ed. VI] cocon m. 1. odinioară, fecior de Domn, copil nobil, fecior de boier (azi încă, în Maramureș, cu sensul de „copil”): doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani OD.; 2. titlu onorific ce boierii adoptară după decadența lui chir; 3. azi, termen de politeță în acelaș înțeles cu vorba domn (dar adesea ironic); cocoane Iancule! [Termen înrudit cu cocă, cocuță, nume desmierdătoare date copiilor și luate din graiul lor, ceea ce explică prezența lor în diferite limbi].
37. [Șăineanu, ed. VI] Coconul (Alexandru) m. Domnul Munteniei, fiul lui Radu Mircea (1623-1627).
38. [Scriban] 1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.
39. [Scriban] *2) cocón m. (fr. cocon, d. pv. coucoun, rudă cu rom. cocon). Barb. Gogoașă de gîndac de mătase.
40. [Scriban] 2) coconésc v. tr. (d. cocon, cocoană). Fam. Daŭ titlu de cocon, de cocoană: ĭa nu-l maĭ coconi atîta! V. refl. Mă boĭeresc, îmĭ daŭ aere de cocoană: răŭ s’a coconit mitocanca asta! – În est cu-.
41. [Scriban] cucón, V. cocon.
42. [DOOM 3] cocon (înveliș protector) s. m., pl. coconi
43. [DOOM 3] conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane/conule (conul/conu’/conule Alecu)
44. [DOOM 3] cucon2 (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi
45. [DOOM 3] !cucon1 (fiu; prunc) (înv., reg.) s. m., pl. cuconi
46. [DOOM 3] cuconi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconesc, 3 sg. cuconește, imperf. 1 cuconeam; conj. prez. 1 sg. să cuconesc, 3 să cuconească
47. [DOOM 2] !cocon2/cucon2 (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. coconi/cuconi
48. [DOOM 2] cocon1 (înveliș protector al unor animale) s. m., pl. coconi
49. [DOOM 2] *conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane
50. [DOOM 2] cucon1 (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi
51. [DOOM 2] cucon2 v. cocon2
52. [DOOM 2] cuconi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconesc, imperf. 3 sg. cuconea; conj. prez. 3 să cuconească
53. [MDO] cocon, pl. coconi (sericicultură)
54. [IVO-III] cocon.
55. [DER] cocon (coconi), s. m. – 1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv. – Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilăriei; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.
56. [GTA] COCON sistem de echipare a deltaplanistului de tip integral, profilat aerodinamic.
57. [DRAM 2021] cocón, coconi, s.m. 1. Copil, prunc: „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi, 1925: 182). 2. Tânăr de neam: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși și, când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea, 1924, II: 462). ■ „Termenul este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în Țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu, 1966: 79-81). ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). ■ Atestat exclusiv în Maram. (ALR, 1942; h. 259). – Et. nec. (MDA); probabil din coc(a) „copil” + suf. -on (DER).
58. [DRAM 2015] cocon, coconi, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea, 1924, II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi, 1925: 182). „Termenul este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în Țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu, 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosiți predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu, 1966: 51). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA); probabil din coc(a) „copil” + suf. -on (DER).
59. [DRAM] cocon, -i, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea 1924 II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi 1925: 182). „Termen este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosit predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc, „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu 1966: 51). – Din coc(a) „copil”, suf. -on (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL