1. [DEX '09] COCONAȘ, coconași, s. m. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui cocon1. [Var.: cuconaș, conaș s. m.] – Cocon1 + suf. -aș.
2. [DEX '09] CONAȘ s. m. v. coconaș.
3. [DEX '09] CUCONAȘ s. m. v. coconaș.
4. [MDA2] coconaș sm [At: MOXA, 365/30 / V: cuc- / Pl: ~i / E: cocon1 + -aș1] (Îvp; șhp) 1-8 Cocon1 (1-4) (mic) Si: coconășel (1-8). 9 (Prt) Pierde-vară.
5. [MDA2] conaș sm vz coconaș
6. [MDA2] cuconaș sm vz coconaș
7. [CADE] COCONAȘ, CUCONAȘ sm. 1 dim. COCON ¶ 2 Fiu de boier, domnișor: o droaie de ~i și de sportmeni întorși din Paris (VLAH.).
8. [DLRLC] COCONAȘ, coconași, s. m. (Învechit și arhaizant) Diminutiv al lui cocon1. 1. v. cocon (1). Din trăsură se cobori un tînăr elegant coconaș, a cărui costum era după moda curții. NEGRUZZI, S. I 16. 2. v. cocon. (2). Iară cînd veni vremea născură amîndouă cîte un coconaș. ISPIRESCU, L. 112. – Variantă: cuconaș (ALECSANDRI, T. I 42) s. m.
9. [DLRM] CUCONAȘ s. m. v. coconaș.
10. [Șăineanu, ed. VI] coconaș m. 1. fiu de boier; 2. titlu onorific dat junelui nobil; 3. june elegant (mai mult ironic).
11. [Scriban] coconáș m. (d. cocon). Fam. Titlu dat de popor fiilor de boĭer saŭ boĭerilor, egal cu domn. Epitet ironic în gura orășenilor, egal cu „domnișor”: măĭ, da coconaș te-aĭ maĭ făcut de cînd aĭ cîștigat la loterie! – Maĭ fam.: conașu Petru îld. coconașu Petru. – În est cu-.
12. [DOOM 3] conaș (înv.) s. m., voc. art. conașule
13. [DOOM 3] !cuconaș (înv., pop.) s. m., pl. cuconași
14. [DOOM 2] !coconaș/cuconaș (înv., pop.) s. m., pl. coconași/cuconași
15. [DOOM 2] *conașul (înv.) s. m. art.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL