1. [DEX '09] COȘCIUG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciug s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1).
2. [MDA2] coșciug sn [At: CORESI, EV. 347/24 / V: coci~, corci~, cosci~, ~știg, ~ști~, cuschi~ / Pl: ~uge / E: vsl ковьчегъ, după coș3] 1-4 (Îrg; șlp) Coș3 (1-2) (mic). 5 (Reg) Coș3 (1) din papură, în patru colțuri. 6 (Pex) Ladă. 7 (Pex) Grămadă. 8 (Spc) Coșuleț din scoarță de copac îndoită la mijloc, iar la capete prinsă cu crenguțe de brad, în care se culeg fragi și zmeură. 9 (Spc) Sicriu. 10 (Nob) Trunchiul unui animal (mare), golit de organe interne Si: burduf, carcasă, foale. 11 Parte a căruței Cf coș (18). 13 (Reg; îf coștiug) Coteț de găini.
3. [CADE] COȘCIUG (pl. -ge) sn. 1 Sicriu (pentru morți) (🖼 1524) ¶ 2 Mold. Coșniță de papură: îi aruncă ~ul cu fragi în cap (ALECS.) ¶ 3 ‡ Mold. Lada cu păpușile ce se arătau de Crăciun: de-abia am putut scăpa ~ul cu păpuși din ghiarele lui (ALECS.) [vsl. kovučegŭ, refăcut după coș].
4. [DEX '98] COȘCIUG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciug s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1).
5. [DLRLC] COȘCIUG, coșciuge, s. n. (Și în forma cosciug) 1. Sicriu. Popor mult, oameni tăcuți care răzbătuseră prin multe furtuni, cu capul gol, împresurară coșciugul plin de flori de primăvară. SADOVEANU, O. I 258. O trăsură neagră, ca un cosciug imens, aștepta la poartă. SAHIA, N. 58. Deschisă ședea groapa, coșciugul sta deschis, Și soarele o rază de-adio îmi trimise, Spărgînd o clipă norii din-naltul său abis. MACEDONSKI, O. I 46. 2. (Regional, rar) Coșniță de papură în patru colțuri, întrebuințată de obicei pentru tîrguieli. Să învețe a împleti coșnițe sau coșciuge. DRĂGHICI, R. 105. – Variantă: cosciug s. n.
6. [DLRM] COȘCIUG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciug s. n.] – Slav (v. sl. kovŭčegŭ; după coș).
7. [Șăineanu, ed. VI] coșciug n. 1. Mold. coșniță de papură, ladă în genere: coșciugu ca păpuși AL.; 2. ladă în care se închide mortul (sens excluziv muntean). [Slav. KOVUČEGŬ, coșniță (influențat de coș); sensul 2 prezintă aceeaș restricțiune ca sinonimele sicriu (Mold.) și tron (Tr.)].
8. [Scriban] coșcĭúg n., pl. e și urĭ (vsl. kovŭčegŭ, rut. kovčeg, ladă, infl. de coș. Cp. și cu căuș, căuc). Vest. Secriŭ, raclă: un mort într’un coșcĭug. – În est și nord cocĭug, „coșniță”.
9. [DEX '09] COSCIUG s. n. v. coșciug.
10. [MDA2] cociug sn vz coșciug
11. [MDA2] corciug sn vz coșciug
12. [MDA2] cosciub sn vz coșciug
13. [MDA2] cosciug sn vz coșciug
14. [MDA2] cosciuv sn vz coșciug
15. [MDA2] coștig sn vz coșciug
16. [MDA2] coștiug sn vz coșciug
17. [MDA2] cuschiug sn vz coșciug
18. [CADE] COSCIUG = COȘCIUG.
19. [CADE] ❍ COȘTIUG = COȘCIUG.
20. [CADE] ❍ CUȘTIUG = COȘCIUG.
21. [DLRLC] COSCIUG s. n. V. coșciug.
22. [Scriban] cocĭúg, V. coșcĭug.
23. [DOOM 3] coșciug s. n., pl. coșciuge
24. [DOOM 2] coșciug s. n., pl. coșciuge
25. [MDO] coșciug
26. [IVO-III] coșciug, -ge.
27. [DER] coșciug (coșciuge), s. n. – 1. (Mold.) Coșniță. – 2. Sicriu. Sb. kovĭčegŭ „cutie” (Cihac, II, 65; Conev 72), cf. bg., sb., rus. kovčeg; fonetismul a fost influențat de analogia cu coș (cf. Hasdeu, Col. Traian, 1883, 244). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 185; și Vaillant, BL, XIV, 12, pentru istoria cuvîntului sl.
28. [Argou] coșciug, coșciuge s. n. automobil.
29. [Argou] coșciug zburător expr. avion.
30. [DLRLV] COȘCIUG s.n. 1. (Mold.) Coș. Adormi pre coșciugul cu smochine. DOSOFTEI, VS; cf. NCCD (gl.). 2. (ȚR) Sicriu. B: Luară trupul de-l băgară într-un coșciug. NB, 184 Și pui acoperămîntul deasupra coșciugului. MĂRG. 1691, 25v. Și deaca-i văzu beat, îl băgă într-un coșciug. E 1717, 177v; cf. NB, 201, 202; GI 17r; MĂRG. 1746, 27v. // A: Iară ei avea un secrei ... umplut de alțe lucruri, cît să se îngreiadză ca și de un om . . . "Să nu vă ispitiți a face cinste coșciugului acestuia plin cu fîn. MP 1691, 18r; cf. MP 1691, 18r. C: Dară coșciugul monarhului au fost larg. ÎMP, 70r. 3 (Mold.) Burduf. Pre svinți îi băgară în coșciuge de bou si-i aruncară în mare. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. kovŭčegŭ, apropiat de coș. Cf. c o,r f ă, z i m b i l; c o p î r ș e u, l a d ă.
31. [DRAM 2021] coșcíug, coșciuge, (cosciug), s.n. (reg.) Sicriu. ■ În Maram., se folosește mai frecvent sin. copârșeu. ■ (onom.) Cosciug, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. kovǔčegǔ „cutie”, cf. rus. kovčeg (Scriban, MDA), după coș.
32. [DRAM 2015] coșciug, coșciuge, (cosciug), s.n. – (reg.) Sicriu. Frecvent în Maramureș se folosește sin. copârșeu. ♦ (onom.) Cosciug, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. kovǔčegǔ „cutie”, cf. rus. kovčeg (DER, Scriban, Șăineanu, DEX, MDA), după coș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL