1. [DEX '09] COBITOR, -OARE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor.
2. [MDA2] cobitor, ~oare [At: H IV / Pl: ~i, ~oare / E: cobi + -(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care prevestește un rău Si: (reg) cobar. 3 a Care numește un rău. 4 a (Pop) Funest.
3. [CADE] COBITOR adj. verb. COBI. Care cobește, care menește a rău: Cînta cucuveaua cu glas ~ (ALX.).
4. [DLRLC] COBITOR, -OARE, cobit ori, -oare, adj. (În superstiții) Care prevestește ceva rău. Frunza auzea mereu, de acolo, din vîrf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau strecurîndu-se ușor, ca o șoaptă. GÎRLEANU, L. 42. Se ascundeau ca paserile cobitoare. NEGRUZZI, S. I 267. Pe ramuri uscate Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40. ◊ (Adverbial) Un nor răpede și negru trecu cobitor preste fața lunei. ODOBESCU, S. I 169.
5. [DLRM] COBITOR, -OARE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Din cobi + suf. -itor.
6. [Șăineanu, ed. VI] cobitor a. care menește a rău, sinistru: pe ramuri uscate cânta cucuveaua cu glas cobitor GR. AL.
7. [DOOM 3] cobitor adj. m., pl. cobitori; f. sg. și pl. cobitoare
8. [DOOM 2] cobitor adj. m., pl. cobitori; f. sg. și pl. cobitoare
9. [DRAM 2021] cobitór, -oáre, cobitori, -oare, adj. Care prevestește ceva rău: „Și-apoi, de la o vreme, dacă au văzut că babele cele cobitoare mor una după alta...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). – Din cobi + suf. -tor (DEX, MDA).
10. [DRAM 2015] cobitor, -oare, cobitori, -oare, adj. – Care prevestește ceva rău: „Și-apoi, de la o vreme, dacă au văzut că babele cele cobitoare mor una după alta...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). – Din cobi + suf. -tor (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL