1. [DEX '09] COBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.
2. [MDA2] cobalt sn [At: ȘINCAI, ap. Dr. V, 558 / A: cob~ / Pl: (rar) ~uri / E: fr cobalt, ger Kobalt] 1 Metal alb-argintiu, foarte dur, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. 2 (Pex) Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt (1).
3. [CADE] * COBALT sbst. 💎 Metal cenușiu, vîrtos, fărămicios, greu de topit, întrebuințat la colorarea în albastru a sticlei (Co) [fr.].
4. [DEX '98] COBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.
5. [DLRLC] COBALT s. n. Metal alb-albăstrui cu reflexe roșiatice, mai dur decît fierul, întrebuințat în tehnică, în aliaje și în formă de săruri, la colorarea în albastru a sticlei, a porțelanurilor etc. Marea ocupa mai bine de jumătate din aria priveliștii, de necrezut prezentă și albastră mereu cum e cobaltul. CAMIL PETRESCU, N. 91.
6. [DLRM] COBALT s. n. Metal foarte dur, alb-albăstrui cu reflexe roșietice, întrebuințat în tehnică, în aliaje și, în formă de săruri, la colorarea în albastru a sticlei, a porțelanurilor etc. – Fr. cobalt (germ. Kobalt).
7. [DN] COBALT s.n. Metal alb-argintiu, mai dur decît fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].
8. [MDN '00] COBALT/COBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)
9. [Șăineanu, ed. VI] cobalt n. metal alb, vârtos și fărâmicios, servind a albăstri sticla.
10. [Scriban] *cobált n., pl. urĭ (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, ĭazmă, vîlvă; stahie din mină). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur și sfărămicĭos ale căruĭ combinațiunĭ se întrebuințează la albăstrirea sticleĭ și a porțelanuluĭ. E de doŭă orĭ maĭ tenace de cît feru, e bi- și e tetravalent. Nu se alterează în aer, dar se oxidează în apă. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.
11. [Scriban] cobîlț (var. din cogîlț), interj. care arată cobîlțăitu apei, ca și hîltic.
12. [DOOM 3] cobalt s. n.; simb. Co
13. [DOOM 2] !cobalt s. n.; simb. Co
14. [DER] cobîlț interj. – Imită zgomotul apei răscolite sau agitate. – Var. cogîlț, gogîlț, interj. (imită zgomotul cu care înghit mîncarea unele persoane care mănîncă urît). Creație expresivă, cf. hîltîc, hîlț, ghiorț, zgîlțîi, șobîltîc, care exprimă aceleași idei. – Der. cobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca un lichid), pe care DAR urmîndu-l pe Cihac, II, 66, îl pune în legătură cu sl. kolĕbati „a agita”; scobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca); gogîlți, vb. (a înghiți mîncarea cu zgomot).
15. [DE] CÓBALT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493°C, p. f. 3.520°C), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită. În combinații funcționează în stările de valență 2 și 3. Este un element indispensabil vieții celulare și în special hematopoezei. Este întrebuințat în tehnică sub formă de aliaje, iar sub formă de săruri la colorarea în albastru a sticlei, porțelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu număr de masă 60 este folosit în radioterapie, în radiografie și în industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt în 1735.
16. [DE] Co, simbol chimic pentru cobalt.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL