1. [DEX '09] COARTICULAȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation.
2. [MDA2] coarticulație sf [At: DEX2 / P: co-a~ / Pl: ~ii / E: fr co-articulation] (Fon) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit.
3. [DEX '98] COARTICULAȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.
4. [DN] COARTICULAȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].
5. [MDN '00] COARTICULAȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)
6. [DOOM 3] coarticulație (desp. co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticulația (desp. -ți-a), g.-d. coarticulații, art. coarticulației
7. [DOOM 2] coarticulație (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticulația (-ți-a), g.-d. coarticulații, art. coarticulației
8. [DTL] COARTICULAȚIE s. f. (cf. fr. coarticulation): producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL