1. [DEX '09] CLUCER, cluceri, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curții domnești. – Din sl. kliučari.
2. [MDA2] cliucear sm vz clucer
3. [MDA2] clucear sm vz clucer
4. [MDA2] clucer sm [At: (a. 1610) GCR I, 44 / V: (înv) ~ear, cliucear / Pl: ~i / E: vsl ключарь] (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1-2 (Persoană care avea) rangul de dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. 3-4 (Persoană care avea rangul de) mai marele clucerilor, care păstra cheile cămărilor domnești. 5-6 (Persoană care avea) rangul de al doilea și era ajutor al marelui clucer. 7 (Îs) ~ de arie Clucer care se îngrijea de dările de fân și de orz.
5. [MDA2] culcer sm vz clucer
6. [CADE] ‡ CLUCER sm. 🔎 1 Marele ~, boier de rangul întîiu care îngrijia de cele trebuincioase bucătăriei domnești, aduna mierea și untul ce se cuveneau Turcilor, și care primea dijma de grîne din satele domnești; ocupa rangul între marele sărdar și marele sulger: ~ mare, ispravnic pre beciurile domnești, pre unt, pre miere și pre colaoii ce vin de la orașe (GR.-UR.) ¶ 2 Boier de rangul al doilea (ftori ~) sau al treilea (treti ~) (👉 BOIER) [vsl. ključarĭ].
7. [DEX '98] CLUCER, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari.
8. [DLRLC] CLUCER, cluceri, s. m. (învechit; în orînduirea feudală din Țara Romînească și din Moldova) Boier avînd atribuții mai ales în legătură cu aprovizionarea curții domnești. Cîteva sute de boieri mici, fără barbă, ziși starea a doua și a treia, între care se prenumărau... căminari și cluceri mari. GHICA, S. XIV. Marele clucer... avea subt dînsul doi cluceri mai mici: clucerul de arie, care îngrijea de magaziile de fîn și de orz, și clucerul de pivniță, care- se îngrijea pentru pivnițele cu vin ale armatei. BĂLCESCU, O. I 16.
9. [DLRM] CLUCER, cluceri, s. m. (Înv.) Boier care avea atribuția de a se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Slav (v. sl. ključarŭ).
10. [Șăineanu, ed. VI] clucer m. odinioară 1. Marele clucer care supraveghea cămările Curții și cumpăra proviziunile trebuincioase bucătăriei domnești; 2. rang de boierie. [Slav. KLĬUČARĬ (din KLUČĬ, cheie)].
11. [Șăineanu, ed. VI] Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863).
12. [Scriban] clucér m. (vsl. klĭučárŭ, intendent, d. klĭučĭ, cîrlig, cheĭe; rus. klĭucárĭ, intendent, ung. kulcs, cheĭe, kulcsár, intendent). Vechĭ. Intendent. Un rang de boĭerie (între medelnicer și serdar). Clucer de arie, intendentu care îngrijea de nutreț. Clucer de pivniță, care îngrijea de băuturĭ. Mare clucer, intendentu general (mare ispravnic) al cămărilor domnuluĭ și al armateĭ. – Și culcer (rămas ca nume de familie). V. sluger și chelar.
13. [Scriban] culcér, V. clucer.
14. [DOOM 3] clucer (înv.) s. m., pl. cluceri
15. [DOOM 2] clucer s. m., pl. cluceri
16. [DER] clucer (cluceri), s. m. – În vechea organizare, dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești; era în același timp intendent general al armatei și membru al sfatului sau divanului. Începînd din 1738, titlul său a fost numai onorific. – Clucer de arie, intendent care aproviziona cu nutreț. – Clucer de pivniță, intendent care asigura rezervele de băutură ale armatei. – Clucer de jigniță, intendent care asigura rezervele de hrană ale armatei. – Var. (înv.) cliuc(e)ar. Sl. ključarĭ (Mikoosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 64), cf. cliuci. Este dublet de la colcer, s. m. (Trans., persoană care, la nunțile populare, se ocupă cu aprovizionarea cu alimente și băuturi), din același cuvînt sl., dar prin intermediul pronunțării mag. kolcsar (Drăganu, Dacor., V, 364-6; DAR). – Der. clucereasă, s. f. (soția clucerului); clucerie, s. f. (ocupație de clucer); colceri, vb. (a găti mîncarea la cazan); colceriță, s. f. (femei care prepară mîncarea la cazan). Din rom. provine ngr. ϰλοτσάρις (Meyer, Neugr. St., II, 75). Nu este clară proveniența din țig. sp. clichi „cheie” (Besses 51), care pare mai curînd der. din bg. ključ „cheie.”
17. [DE] CLUCERU, Sonia (1892-1955, n. Cuciulata, jud. Brașov), actriță română. Roluri remarcabile în comedia de moravuri („Gaițele” de Al. Kirițescu, „Titanic vals” de T. Mușatescu, „Conu Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale).
18. [DLRLV] CLUCER s.m. (Mold., ȚR) Boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești. A: Clucer mare, ispravnic pre beciurile domnești, pre unt, pre miere si pre colacii ce vin de la orașe. URECHE. Și Constantin, ce au fost clucer! PSEUDO-COSTIN, 11v; cf. GHEORGACHI. B: Atunci au perit Badea, cliucerul Buzescul. LET. ȚR, 31v; cf. R. POPESCU; LET. ȚR, 36v. Variante: cliucer(iu) (LET, ȚR, 31v, 36v). Etimologie: sl. ključarĭ. Cf. sluger.
19. [DLRLV] CULCER s.m. v. colcer.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL