1. [DEX '09] CLOCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid când fierbe. ♦ P. gener. Mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitație (zgomotoasă), frământare (sufletească, socială). [Var.: (pop.) colcot s. n.] – Din sl. klokotŭ.
2. [MDA2] clocot sn [At: DDRF / V: ~cut, (Mun) colcot / Pl: ~e / E: vsl клокоть] 1 Mișcare zgomotoasă a lichidului când fierbe. 2 (Pex) Fierbere. 3-4 (Îe) A (se) da în(tr-un) ~ A (se) fierbe. 5 (Pan) Mișcare agitată (și zgomotoasă) a unui lichid. 6 (Fig) Frământare (sufletească, socială etc.).
3. [CADE] CLOCOT, COLCOT (pl. -ote) sn. 1 Undă, valuri ce se formează deasupra unui lichid cînd fierbe: apa fierbe în clocote ¶ 2 pr. ext. Despre valurile furioase ale unei ape, despre sînge, etc.: e un sbucium și-un clocot de valuri dintr’un mal în altul (VLAH.); sîngele de-i năvălea în colcote la cap, se trîntia cu fața la pămînt (DLVR.) ¶ 3 Ⓕ Sbucium(are), frămîntare, mișcare furtunoasă: un clocot de gesturi și de glasuri se porni în mulțime (VLAH.) [vsl. klokotŭ].
4. [DLRLC] CLOCOT, clocote, s. n. 1. Mișcarea zgomotoasă pe care o face un lichid cînd fierbe. Se pune într-un ceaun lapte dulce și se fierbe pînă la clocot. ȘEZ. I 251. ◊ Expr. A da în clocot = a începe să fiarbă, a da în undă. 2. Mișcare zgomotoasă produsă de lichide agitate de altceva decît de căldură. Zvonurile din stepă muriseră și, în locul lor, clocotul mării stăpînea stepa, pe cînd valurile spumoase năzuiau spre țărm. DUNĂREANU, N. 199. Foșnesc valurile de jur-împrejur, un clocot e rîul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 168. Sîngele de-i năvălea în clocote la cap, se trîntea cu fața la pămînt și săruta florile sălbatice. DELAVRANCEA, S. 27. 3. Fig. Mișcare năvalnică, furtunoasă; zbucium, agitație, frămîntare. Prin mijlocul acestui clocot geologic, o apă mare se rostogolește la vale. BOGZA, C. O. 250. Zgomotele depărtate, clocotul de codri, veneau crescînd, bubuind, întinzîndu-se într-o sălbatică melodie, scuturînd codrii plini de rouă. SADOVEANU, O. I 64.
5. [DLRM] CLOCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid cînd fierbe. ♦ Expr. A da în clocot = a începe să fiarbă. 2. Mișcare zgomotoasă produsă de lichide agitate de altceva decît de căldură ; fig. zbucium, agitație, frămîntare. – Slav (v. sl. klokotŭ).
6. [Șăineanu, ed. VI] clocot (colcot) n. 1. bășici de aburi ce crapă la suprafața unui lichid în fierbere: apa fierbe în clocote; 2. fig. agitațiune furtunoasă: un clocot de glasuri. [Slav. KLOKOTŬ].
7. [Scriban] clócot n., pl. e (vsl. klokotŭ. V. clocotesc și clopot). Clocotire, ferbere. A da în clocot, a ferbe în clocote, cu clocote, a ferbe tare. – În vest și cólcot. V. undă.
8. [DEX '09] COLCOT s. n. v. clocot.
9. [MDA2] clocut sn vz clocot
10. [MDA2] colcot sn vz clocot
11. [CADE] CLOCOTEALĂ (pl. -eli) sf. = CLOCOT 3: ținea ... tot norodul parcă într’o frămîntătură și ~ fără sfîrșit (GRIG.) [clocoti].
12. [CADE] COLCOT... 👉 CLOCOT...
13. [Șăineanu, ed. VI] colcot n. V. clocot.
14. [Scriban] cólcot, V. clocot.
15. [DOOM 3] clocot s. n., pl. clocote
16. [DOOM 2] clocot s. n., pl. clocote
17. [MDO] clocot
18. [Onomastic] CLOCOT subst. 1. – Gav (17 A V 241); -e pren. (17 A IV 377). 2. Clocotici s.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL