1. [DEX '09] CLOCIT1 s. n. Faptul de a (se) cloci. – V. cloci.
2. [DEX '09] CLOCIT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
3. [MDA2] clocit2, ~ă a [At: ECONOMIA, 177/24 / Pl: ~iți, ~e / E: cloci] 1 (D. ouă sau icre) În care s-a format puiul. 2 (D. ouă, apă, rar, d. alte alimente) Stricat. 3 (Îvp; îe) A puți a ouă ~e A mirosi foarte urât. 4 (Îae) A spune minciuni. 5 (Rar; fig; d. orașe) Cu o atmosferă înăbușitoare. 6 (Nob) Murdar. 7 (Fig; d. oameni) Leneș.
4. [MDA2] clocit1 sn [At: RETEGANUL, CH. 154 / Pl: ~uri / E: cloci] 1-6 Clocire (1-6).
5. [CADE] CLOCIT I. adj. 1 p. CLOCI ¶ Stricat, împuțit (vorb. de ouă, de apă stătută, etc.): ouă clocite; apă clocită. II. sbst. Faptul de a cloci.
6. [DLRLC] CLOCIT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre apă fructe, ouă, mai rar despre alte alimente) Stătut, stricat, alterat.
7. [DLRLC] CLOCIT s. n. Faptul de a cloci (1). Clocitul artificial al ouălor.
8. [DLRM] CLOCIT1 s. n. Faptul de a cloci (1).
9. [DLRM] CLOCIT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Stătut, stricat, alterat. – V. cloci.
10. [DEX '09] CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.
11. [MDA2] cleoci v vz cloci
12. [MDA2] cloci [At: NEAGOE BASARAB (1654), ap. GCR I 167/37-8/ V: cleoci / Pzi: ~ocesc / E: ns cf bg клочь] 1 vi (D. păsări) A ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui. 2 vi (Fig) A lenevi. 3 vta (Fig) A plănui (ceva rău). 4 vt A medita la ceva. 5 vt (Nob; după fr couver desyeux) A privi dușmănos. 6 vr (D. ouă de insecte, icre etc.) A se dezvolta până apar puii. 7 vr (D. apă, alimente) A căpăta miros urât din cauza alterării. 8 vr (Fig; dep; d. oameni) A trândăvi.
13. [CADE] CLOCI (-cesc) I. vb. tr. și intr. 1 A ședea pe ouă spre a scoate pui (vorb. de păsări): găina care clocește, niciodată nu e grasă (PANN); se duse să-și clocească ouăle în oțelele puștilor vînătorilor (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A ședea fără nici o treabă: să mai ieșim și noi la vînat, că mi s’a urît clocind acasă pe vatră (ISP.) ¶ 3 Ⓕ A urzi, a plănui, a pune la cale, a pregăti în taină (ceva rău): chiar dacă în spiritul cuiva ar cloci asemenea nebunie (I.-GH.). II. vb. refl. A se strica, a căpăta miros urît, a putrezi (vorb. de ouă, de apa stătută, etc.) [bg.].
14. [CADE] CLOCITOARE I. adj. verb. CLOCI Care clocește: găini clocitoare. II. sf. Aparat, mașină de clocit ouăle în mod artificial (🖼 1296).
15. [DEX '98] CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.
16. [DLRLC] CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. Ian uită-te colo, sub țărmurii mării de cea parte, cum șede rața pe ouă și clocește! RETEGANUL, P. III 19. ◊ Tranz. Graurii... după ce în luna lui iunie și-au clocit ouăle lor cenușii, în cuiburi străine sau în scorburi de copaci, se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. Ce stai acolo parcă clocești ouă... Dă-te gios să se mai ușureze trăsura. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ Fig. [Sărăcia] se duse să-și clocească ouăle în oțelele puștilor vînătorilor. ISPIRESCU, L. 209. ♦ Expr. A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav, a simți că se încuibează o boală. (Fig.) Mă Mitrea, prietene; tu clocești în tine o boală. SADOVEANU, M. C. 124. 2. Tranz Fig. A plănui, a urzi, a pune la cale. Ce dracul are Osman?... Clocește iar vreo hoție în cap. La TDRG. Cu gura zicea... unele... dară în capul lui clocea alte gînduri spurcate. ISPIRESCU, L. 273. Colo, jos, în Suceava, găsi-vei răzvrătirea, Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea. ALECSANDRI, T. II 68. ♦ A se gîndi în tăcere și cu insistență la ceva. Se duse la hodină, ca să-și clocească nădejdea. SADOVEANU, Z. C. 312. Bătrinul se înveselise, pe cînd Gogolea clocea în el gînduri mîhnite. SADOVEANU, F. J. 472. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv, a lenevi, a trîndăvi. Ți se părea că vecinii au ochii asupra ta și că, între ei. se întreabă de ce clocești acasă. PAS, Z. I 255. Să ieșim și noi la vînat, că mi s-a urît clocind acasă pe vatră. ISPIRESCU, L. 313. 4. Refl. (Despre alimente alterabile) A se strica, a se altera. ♦ (Despre apă) A prinde un miros urît. ♦ Fig. (Despre oameni) A se moleși de trîndăvie. Baba.. punea pe fata uncheașului la toate greutățile casei, iară fata ei se clocise de ședere. ISPIRESCU, L. 347.
17. [DLRM] CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a plănui, a urzi. ♦ A se gîndi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trîndăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urît; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se moleși de trîndăvie. Fata ei se clocise de ședere (ISPIRESCU). – Bg. kloči.
18. [Șăineanu, ed. VI] clocì v. 1. a sta pe ouă spre a le încălzi și a scoate pui (vorbind de păsări): găina care clocește, niciodată nu-i grasă ISP.; 2. fig. a sta locului a lene, a nu face nimic: mi s’a urît clocind acasă pe vatră ISP.; 3. fig. a pândi, a fixa: fiara mă clocește cu ochii roși de foc Al.; 4. fig. a pregăti în taină, a urzi ceva rău: clocește planuri rele; 5. a putrezi, vorbind de ape stătătoare (de ouă, de varză). [Bulg. KLOČI; unele din sensurile figurate s’au luat de la fr. couver].
19. [Scriban] clocésc v. tr. și intr. (bg. kločy, cloncănesc, rudă pin sunet cu lat glocire, a cloncăni, cu it. chiocciare, a cloncăni, cu sp. cloquear ș. a.; alb. kločis, cloncănesc, vgr. klózo, cloncănesc, ngr. closó, clocesc, cloncănesc. V. cloșcă, clocotesc, cloncănesc). A ședea pe oŭă și a le încălzi ca să ĭasă puiĭ. Fig. Staŭ loculuĭ nelucrînd: a cloci toată ziŭa’n casă. Coc (prepar) răzbunare: ĭ-o clocesc eŭ! V. refl. A se strica (a se împuți de ședere): apa s’a clocit în chĭup.
20. [DOOM 3] clocit s. n.
21. [DOOM 2] clocit s. n.
22. [DOOM 3] cloci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocesc, 3 sg. clocește, imperf. 1 cloceam; conj. prez. 1 sg. să clocesc, 3 să clocească
23. [DOOM 2] cloci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocesc, imperf. 3 sg. clocea; conj. prez. 3 să clocească
24. [DER] CLOCI, clocesc, vb. IV. ~ (din cloc; după Miklosich, Pascu, Dicț. Acad. Rom. și Scriban < bg. kločă = a cotcorozi, dar care este, după toate probabilitățile, o creație expresivă din limba rom.)
25. [Argou] a cloci pe vatră expr. a lenevi, a trândăvi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL