1. [MDA2] clevetit2, ~ă a [At: PSALT. 140/36 / Pl: ~iți, ~e / E: cleveti] Calomniat2.
2. [MDA2] clevetit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: cleveti] Cleveteală.
3. [DEX '09] CLEVETI, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati.
4. [MDA2] clevesti v vz cleveti
5. [MDA2] cleveti vt(a) [At: COD. VOR. 101/12 / V: ~viti, cliv~, cliviti, ~vesti / Pzi: ~tesc / E: vsl клеветати] (Pfm) 1 A calomnia. 2 (Imp; înv) A bombăni. 3 A bârfi.
6. [MDA2] cleviti v vz cleveti
7. [MDA2] cliveti v vz cleveti
8. [MDA2] cliviti v vz cleveti
9. [CADE] CLEVETI (-tesc) vb. tr. A calomnia, a defăima, a vorbi de rău: au început iarăși Țiganul să clevetească pe băiat înaintea împăratului (SB.) [clevetă].
10. [CADE] CLEVETITOR I. adj. verb. CLEVETI. II. sm. Cel ce clevetește: îi sluji de scut apărător împotriva ~ilor originii sale (NEGR.).
11. [DLRLC] CLEVETI, clevetesc, vb. IV. Tranz. A răspîndi calomnii despre cineva, a critica cu intenția de a prezenta pe cineva într-o lumină defavorabilă, a vorbi pe cineva de rău; a defăima, a bîrfi, a ponegri. Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire. EMINESCU, O. IV 222. Voi de ciudă, voi de ură Stați cobind acum sub șură, Clevetind cu pizmuire A porumbilor iubire. ALECSANDRI, P. I 207.
12. [DLRM] CLEVETI, clevetesc, vb. IV. Tranz. A răspîndi calomniile despre cineva, a vorbi de rÎu pe cineva; a ponegri, a bîrfi, a defăima. – Slav (v. sl. klevetati).
13. [Șăineanu, ed. VI] clevetì v. a calomnia, a defăima.
14. [Scriban] clevetésc v. tr. (vsl. sîrb. klevetati. V. clefetesc). Bîrfesc, calomniez, defaĭm.
15. [DOOM 3] cleveti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetesc, 3 sg. clevetește, imperf. 1 cleveteam; conj. prez. 1 sg. să clevetesc, 3 să clevetească
16. [DOOM 2] cleveti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetesc, imperf. 3 sg. clevetea; conj. prez. 3 să clevetească
17. [Argou] cleveti, clevetesc v. i. (pop.) a bârfi; a calomnia
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL