1. [DEX '09] CLEVETĂ, clevete, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie. – Din sl. kleveta.
2. [MDA2] clevetă sf [At: COD. VOR. 73/7 / Pl: ~te / E: vsl клевета] (Înv) Calomnie.
3. [CADE] CLEVETĂ (pl. -te) sf. Calomnie, bîrfeală: să se ferească de bîrfeli și clevete, ca să nu fie urîtă ... de ceilalți (ISP.) [vsl.].
4. [DLRLC] CLEVETĂ, clevete, s. f. (Învechit) Clevetire. O învăță... cum să se ferească de bîrfeli și clevete. ISPIRESCU, L. 13.
5. [DLRM] CLEVETĂ, clevete, s. f. (Inv.) Clevetire. – Slav (v. sl. kleveta).
6. [Șăineanu, ed. VI] clevetă f. calomnie: să se ferească de bârfeli și clevete ISP. [Slav. KLEVETA].
7. [Scriban] clévetă f., pl. e (vsl. kleveta). Vechĭ. Calomnie, bîrfire.
8. [DOOM 3] clevetă (înv.) s. f., g.-d. art. clevetei; pl. clevete
9. [DOOM 2] clevetă (înv.) s. f., g.-d. art. clevetei; pl. clevete
10. [DER] clevetă (clevete), s. f. – Clevetire, calomnie. Sl. kleveta (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 62; Conev 101); cf. bg. kleveta. – Der. cleveti, vb. (a bîrfi, a calomnia, a denigra, a detracta), care poate să fie și reprezentant al sl. klevetati, bg. klevetjă; clevetitor, adj. (bîrfitor, calomniator); cleveteală, s. f. (clevetire); clevetnic, adj. (calomniator), din sl. klevetĭnikŭ, înv.
11. [DLRLV] CLEVETĂ s.f. (Mold.) Vorbire de rău. Clevete,... fățării,... zavistii si alte pohte reale. VARLAAM. Nici clevetei pricină să dăm. CANTEMIR, HR.; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, MOL. Etimologie: sl. kleveta. Cf. b a l a m u ț i e, blojeritură, blojitură, mozavirie, ponos.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL