1. [DEX '09] CLĂPĂUGI, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug.
2. [MDA2] clăpăugi vr [At: CAMILAR, N. II, 322 / Pzi: ~ugesc / E: clăpăug] (D. urechi) A se lăsa în jos.
3. [DLRLC] CLĂPĂUGI, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile animalelor) A se lăsa în jos, a se blegi, a se pleoști. Pîntecele i se subție [calului], urechile i se clăpăugiră. CAMILAR, N. II 322.
4. [DLRM] CLĂPĂUGI, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile animalelor) A se lăsa în jos; a se blegi, a se pleoști. – Din clăpăug.
5. [DEX '09] CLĂPĂUG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.
6. [MDA2] căplăug, ~ă a vz clăpăug
7. [MDA2] clăpăug, ~ă [At: CREANGĂ, GL. / V: căplăug, cleapaug, tăplăug / Pl: ~ugi, ~uge / E: ucr клапоухий] 1-2 smf, a (Persoană) care are urechi mari. 3-4 a (D. ureche) Mare și proeminentă (sau atârnândă). 5 smf Animal cu urechi mari (și atârnânde). 6 smf (D. oameni; prt) Prostănac.
8. [MDA2] cleapaug, ~ă a vz clăpăug
9. [MDA2] tăplăug, ~ă a vz clăpăug
10. [MDA2] teaplăug, ~ă a vz clăpăug
11. [CADE] CĂPLĂUG 👉 CLĂPĂUG.
12. [CADE] ❍ CLĂPĂUG, ‼ CĂPLĂUG adj. Mold. Cu urechile atîrnînd, lăsate în jos (despre oameni și animale): avea niște urechi clăpăuge (CRG.) [rut. klapouhyĭ].
13. [DLRLC] CĂPLĂUG, -Ă adj. v. clăpăug.
14. [DLRLC] CLĂPĂUG, -Ă, clăpăugi, -e, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și animalelor) Mare și aplecat în jos. V. bleg. Zării capete roșcate [de cai], urechi ciulite, allele căzute, clăpăuge. CAMILAR, N. I 29. I-a ieșit ș-acolo nainte Agripina, și-ndărătul ei un om slab și bleg, cu urechile clăpăuge. SADOVEANU, O. III 630. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. ◊ (Prin analogie) Am rîs și eu ca o cizmă cu urechi clăpăuge, dar să știi că ai dreptate. SADOVEANU, P. M. 177. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac, bleg. Strigase... cu hazul lui de flăcău clăpăug: Fraților, am venit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60. – Variantă: căplăug, -ă (CONTEMPORANUL, VIII 289) adj.
15. [DLRM] CLĂPĂUG, -Ă, clăpăugi, -e, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și aplecat în jos. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Ucr. klapo-uchyj.
16. [Șăineanu, ed. VI] clăpăug a. Mold. 1. cu urechile aplecate (despre mascuri și câini); 2. (ironic) despre om: avea niște urechi clăpăuge CR. [Slovean KLAPOUH (din klapati, a lăsa jos, și uho, ureche)].
17. [Scriban] căplăúg (nord) și clăpăúg (sud), -ă adj. (rus. kaploúhiĭ, [úho, ureche]; rut. klapoúhiĭ, bg. klepouh, sîrb. klapouh, klempav, klompav. V. clămpănesc). Cu urechile blegĭ (plecate în jos): porc, cîne, Jidan clăpăug. Bleg, care cade în jos: urechĭ clăpăuge (Sadov. VR. 1911,1,15, și Cr.). V. flenc.
18. [Scriban] clăpăúg, V. căplăug.
19. [DOOM 3] clăpăugi (a se ~) (desp. -pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugește, 3 pl. se clăpăugesc, imperf. 3 sg. se clăpăugea; conj. prez. 3 să se clăpăugească; ger. clăpăugindu-se
20. [DOOM 2] !clăpăugi (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugește, imperf. 3 sg. se clăpăugea; conj. prez. 3 să se clăpăugească
21. [DOOM 3] clăpăug adj. m., pl. clăpăugi; f. clăpăugă, pl. clăpăuge
22. [DOOM 2] clăpăug adj. m., pl. clăpăugi; f. clăpăugă, pl. clăpăuge
23. [IVO-III] clăpăug, -gă.
24. [DER] clăpăug (clăpăugă), adj. – Care are urechile mari și căzute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL