1. [DEX '09] CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi.
2. [MDA2] clănțău sm [At: PONTBRIANT, D. / V: clen~ / Pl: ~ăi / E: clanță + -ău] 1 Flecar. 2 (Înv; prt) Avocat. 3 (Înv; prt) Funcționar.
3. [CADE] CLĂNȚĂU sm. F Acela căruia nu-i mai tace gura flecărind într’una, flecar: le-a amuțit gura... tuturor clănțăilor (JIP.) [clanț].
4. [DEX '98] CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ău.
5. [DLRLC] CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om rău de gură, care vorbește mult (de obicei pe un ton agresiv). Văd că ești clănțău și te ții cu nasul pe sus. SADOVEANU, N. F. 91. ♦ Poreclă dată în trecut avocaților și politicienilor.
6. [DLRM] CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (pe un ton agresiv). – Din clanță + suf. -ău.
7. [Scriban] clănțăŭ m. (d. clănțănesc). Iron. Avocat prost.
8. [MDA2] clențău sm vz clănțău
9. [DOOM 3] clănțău s. m., art. clănțăul; pl. clănțăi, art. clănțăii
10. [DOOM 2] clănțău s. m., art. clănțăul; pl. clănțăi, art. clănțăii
11. [Argou] clănțău, clănțăi s. m. 1. denunțător, informator. 2. om care vorbește mult, adesea pe un ton violent și agresiv. 3. (peior.) avocat. 4. (peior.) ziarist.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL