1. [DEX '09] CLĂNCĂIT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
2. [MDA2] clăncăit sn [At: BĂLCESCU, M. V. 369/5 / V: ~ngăit / Pl: ~uri / E: clăncăi] Clăncăire.
3. [CADE] CLĂNCĂIT sbst. Faptul de a clăncăi; zîngănit.
4. [DEX '98] CLĂNCĂIT s. n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
5. [DLRLC] CLĂNCĂIT s. n. Acțiunea de a clăncăi și zgomotul produs de obiectele care clăncăiesc; clancăt. Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244.
6. [DLRM] CLĂNCĂIT s. n. Faptul de a clăncăi.
7. [Șăineanu, ed. VI] clăncăit (clăngăit) n. sunet de clopoței și sgomotul armelor ce se întreciocnesc: clăngăitul paloșelor BĂLC.
8. [MDA2] clăngăit sn vz clăncăit
9. [CADE] ❍ CLINCHET (pl. -ete) sn. Mold. 1 Zornăit de clopoței, de zurgălăi: În văzduh voios răsună ~a de zurgălăi (ALECS.) ¶ 2 pr. anal. Sunet de pahare ciocnite: Eleonora ... amesteca cîntecul ei cu ~ele paharelor (GN.) [onom.; comp. CLANCĂT, CLĂNCĂIT].
10. [DOOM 3] clăncăit (pop.) s. n.
11. [DOOM 2] clăncăit (pop.) s. n.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL