1. [MDA2] clăncăire sf [At: DICȚ. / V: ~ngă~ / Pl: ~ri / E: clăncăi] Producere a unui sunet specific Si: clăncăit, clăncănire, clăncănit, clăngăit, clăngăni.
2. [DEX '09] CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
3. [MDA2] clăncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 150 / V: ~ngăi / Pzi: ~esc / E: clanc + -ăi] (D. două obiecte) A produce un sunet specific în urma ciocnirii.
4. [MDA2] clăngăi vi vz clăncăi
5. [MDA2] clăngăire sf vz clăncăire
6. [CADE] CLĂNCĂI (-ăesc) vb. intr. A zîngăni [onom.].
7. [CADE] CLĂNGĂI... = CLĂNCĂI...
8. [DEX '98] CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
9. [DLRLC] CLĂNCĂI, clăncăiesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea «clanc».
10. [DLRM] CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea « clanc ». – Din clanc.
11. [Șăineanu, ed. VI] clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].
12. [Șăineanu, ed. VI] clăngăì v. V. clăncăì.
13. [DOOM 3] clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 pl. clăncăiau; conj. prez. 3 să clăncăie
14. [DOOM 2] clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăia; conj. prez. 3 să clăncăie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL