1. [MDN '00] CLAMPA vb. tr. (med.) a obtura un vas, un canal, cu ajutorul penselor. (<fr. clamper)
2. [DEX '09] CLAMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleampă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).
3. [DEX '09] CLEAMPĂ s. f. v. clampă.
4. [MDA2] clampă1 sf [At: DR. V, 175 / Pl: ~pe / E: pn klempa] (Îrg) Mârțoagă.
5. [MDA2] clampă2 sf [At: DAMÉ, T. 96 / V: clea~, (reg) cleamcă / Pl: ~pe / E: clamp] (Reg) 1 Clanță. 2 Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. 3 Cârligele care leagă jilțul căruței.
6. [MDA2] cleampă sf vz clampă
7. [CADE] ❍ CLAMPĂ (pl. – pe) sf. Mold. 1 Clanța ușii: se aține cu mîna pe clampa ușii de la sală (GRL.) ¶ 2 Limba de fier care cade pe clempuș, în încuietoarea primitivă a unei uși (🖼 1278) [germ.].
8. [DEX '98] CLAMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleampă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).
9. [DLRLC] CLAMPĂ, clampe, s. f. (Mold.) Clanță. Cum puse mîna pe clampă, se repeziră trei dulăi zgrepțănînd portița cu labele. CAMILAR, TEM. 160. Cîinele, bucuros de întoarcerea stăpînului, se duce și deschide clampa ușii cu laba. SADOVEANU, D. P. 91. În odaia viscolită, o mînă fîșîi pe lemnul ușii și pipăi clampa. SADOVEANU, O. II 122. Zgîlțîi de clampa ușii. CONTEMPORANUL, III 921. – Variantă: cleampă (DUNĂREANU, CH. 34, IOSIF, PATR. 41, EMINESCU, O. I 106) s. f.
10. [DLRM] CLAMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță [Var.: cleampă s. f.] – Postverbal al lui clămpăni.
11. [Șăineanu, ed. VI] clampă f. Mold. clanța ușei: când aud că sună clampa EM. [Onomatopee].
12. [Scriban] clámpă f., pl. e (ceh. klampa, pol. rut. klampa, clamp, rudă cu germ. klamm, din klamp, sued. klampi, fr. clamp, cam cu a. î. V. clămpănesc și clanță). Mold. Încuĭetoare (maĭ ales) de lemn. (Cea de fer se numește clanță). – Și cleampă, pl. clempe. V. cîrloanță.
13. [Scriban] cleámpă, V. clampă.
14. [DOOM 3] clampă (reg.) s. f., g.-d. art. clampei; pl. clampe
15. [DOOM 2] clampă (reg.) s. f., g.-d. art. clampei; pl. clampe
16. [IVO-III] clampă, -pe.
17. [Argou] clampă, adj. invar. în stare avansată de ebrietate.
18. [DAR] clampă, clampe, s.f. (reg.) 1. clanță, ivăr. 2. cal înalt și slab, grebănos.
19. [DRAM 2021] clámpă, clampe, (cleampă), s.f. (reg.) 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej; parte de broască în care intră zăvorul; scoabă. – Din ucr. klampa, clamp, cf. germ. Klamm (Scriban); der. regr. din clămpăni (DEX); din clamp „cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte din lemn” (MDA).
20. [DRAM 2015] clampă, clampe, (cleampă), s.f. – (reg.) 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALRRM, 1971: 265); parte de broască în care intră zăvorul; scoabă. Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. klampa, clamp, cf. germ. Klamm (Scriban); der. regr. din clămpăni (DEX); din clamp „cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte din lemn” (MDA).
21. [DRAM 2015] cleampă, s.f. – v. clampă („clanță, zăvor”).
22. [DRAM] clampă, -e, s.f. – 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALR 1971: 265). – Der. regr. din clămpăni < clam (formă onomatopeică).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL