1. [DEX '09] CIURUI1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.
2. [DEX '09] CIURUI2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.
3. [MDA2] ciurui3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~esc, cirui[1] / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.
4. [MDA2] ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur.
5. [MDA2] ciurui2 vi [At: LB / V: ~răi2, ciorăi2, cioroi2, giurui / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur2] (Înv) A susura.
6. [CADE] CIURUI (-uesc; pers. a 3-a: -uește și -ue) I. vb. tr. 1 A trece prin ciur, a cerne cu ciurul: ciuruia gunoiul să-i găsească banul (PANN) ¶ 2 A face găuri multe în ceva, a găuri peste tot. II. vb. intr. A curge, a țîșni ca dintr’un ciur (vorb. în spec. de ploaie, de lacrimi, etc.).
7. [DLRLC] CIURUI1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.
8. [DLRLC] CIURUI2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuntind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. – Variantă: ciorăi (EMINESCU, N. 5) vb. IV.
9. [DLRM] CIURUI1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A trece prin ciur, a cerne cu ciurul cereale, nisip, pietris etc. 2. Tranz. și refl. A (se) găuri în multe locuri. – Din ciur.
10. [DLRM] CIURUI2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. – Din ciur.
11. [Șăineanu, ed. VI] ciuruì v. 1. a cerne cu ciurul; 2. a face găuri mari (de haine).
12. [Șăineanu, ed. VI] ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare].
13. [Scriban] 1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).
14. [Scriban] 2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.
15. [MDA2] ciorăi2 v vz ciurui
16. [MDA2] giurui2 v vz ciurui
17. [CADE] CIURUIT I. adj. 1 p. CIURUI ¶ 2 Găurit peste tot, străpuns (de gloanțe, etc.): stindarde ciuruite de gloanțe flutură’n vînt (VLAH.) ¶ 3 Ciupit de vărsat: o babă... ~ă în obraji ca un burete (DLVR.). II. sbst. Faptul de a ciurui: el sta la ~ul și datul grăunțelor la cai (GN.).
18. [DLRLC] CIORĂI vb. IV v. ciurui2.
19. [DOOM 3] ciurui2 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, 3 sg. ciuruiește, imperf. 1 ciuruiam; conj. prez. 1 sg. să ciuruiesc, 3 să ciuruiască
20. [DOOM 3] ciurui1 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciuruie, imperf. 3 pl. ciuruiau; conj. prez. 3 să ciuruie
21. [DOOM 2] ciurui2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciuruie, imperf. 3 sg. ciuruia; conj. prez. 3 să ciuruie
22. [DOOM 2] ciurui1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, imperf. 3 sg. ciuruia; conj. prez. 3 să ciuruiască
23. [MDO] ciurui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, conj. ciuruiască)
24. [IVO-III] ciuruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
25. [Argou] ciurui, ciuruiesc v. t. (în sport) a înscrie multe goluri echipei adverse.
26. [Argou] a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL