1. [MDA2] ciurgoi sn vz ciurgău
2. [DAR] ciurgău, ciurgaie, s.n. (reg.) izvor care curge pe un scoc; cioroi (ciuroi), șiroi (șuroi).
3. [DRAM 2021] ciurgắu, ciugaie, ciurgauă, s.n. (reg.) Izvor amenajat pentru a putea bea apă; șuvoi: „Mândrule, mândrele tale / Să duc sara la ciurgău / Și mă vorovăsc de rău” (Țiplea, 1906: 482). ■ (top.) Ciurgău, arătură, pășune în Botiza. – Din magh. csurgó „șipot” (DA, MDA); din ciur, creație expresivă (DER).
4. [DRAM 2015] ciurgău, ciugaie, ciurgauă, s.n. – (reg.) Izvor amenajat pentru a putea bea apă; șuvoi: „Mândrule, mândrele tale / Să duc sara la ciurgău / Și mă vorovăsc de rău” (Țiplea, 1906: 482). ♦ (top.) Ciurgău, arătură, pășune în Botiza (Vișovan, 2005); Ciurgău, top. în Lăpușel. – Din magh. csurgó „șipot” (Țiplea, 1906; DA, MDA); din ciur, creație expresivă (DER).
5. [DRAM] ciurgău, -auă, s.n. – Izvor, șuvoi: „Mândrule, mândrele tale / Să duc sara la ciurgău / Și mă vorovăsc de rău” (Țiplea 1906: 482). Ciurgău, top. în Lăpușel. – Din magh. csurgó „șipot” (Țiplea 1906; DA); Din ciur, creație expresivă (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL