1. [DEX '09] CIUPEALĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦ Fig. (Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. – Ciupi + suf. -eală.
2. [MDA2] ciupeală sf [At: CARAGIALE, M. 236 / Pl: ~eli / E: ciupi + -eală] 1-3 Ciupire (1-3). 4 (Fig; fam) Furt mărunt (repetat).
3. [CADE] CIUPEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Faptul de a ciupi ¶ 2 Sumă cît de mică pe care caută cineva s’o scadă din ceea ce are de plătit: umbli după ~, să mai scazi ceva din preț (BR.-VN.) ¶ 3 F Furt mic, neînsemnat: ai făcut în carte-ți oare-care împrumuturi tăinuite, adică cum am zice vre-o ~ (ODOB.) [ciupi].
4. [DLRLC] CIUPEALĂ, ciupeli, s. f. 1. Faptul de a ciupi; ciupire. 2. Fig. Însușire (de obicei repetată) a unor sume de bani dintr-un fond străin, reprezentînd o valoare neînsemnată (ca să nu se observe sau ca să nu atragă sancțiuni grave). Dacă la cea dintîi ciupeală ar fi venit un domn inspector și i-ar fi făcut casa, ar fi găsit lipsă mai nimic. CARAGIALE, O. II 236. ♦ Însușire a unor crîmpeie de idei din cărțile altora. V. plagiat. Ai făcut în carte-ți oarecare împrumuturi tăinuite, adică, cum am zice, vreo ciupeală. ODOBESCU, S. III 147.
5. [DLRM] CIUPEALĂ, ciupeli, s. f. 1. Faptul de a ciupi. 2. Fig. Însușire (repetată) a unor sume mici de bani, de obiecte etc. care aparțin altcuiva; furt mărunt, furtișag.
6. [DOOM 3] ciupeală s. f., g.-d. art. ciupelii; pl. ciupeli
7. [DOOM 2] ciupeală s. f., g.-d. art. ciupelii; pl. ciupeli
8. [Argou] ciupeală, ciupeli s. f. 1. profit mărunt. 2. beție.
9. [Argou] a juca la ciupeală expr. (în sport) a profita prompt de fiecare greșeală a adversarului; a juca mediocru, speculând orice greșeală a adversarului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL