1. [MDA2] ciumărire sf [At: H XII, 92 / Pl: ~ri / E: ciumări] (Reg) 1 Acrire. 2 Mâniere. 3 Supărare.
2. [MDA2] ciumări vr [At: LM / Pzi: ~resc / E: cf vsl чемер] (Reg) 1 A se acri. 2 A se mânia. 3 A se supăra.
3. [DER] ciumări (-resc, -it), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. – 2. A se supăra. – Var. ciumărî, ciumăra. Sl. čemerĭ „otravă” (DAR). Puțin probabilă explicația lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumărit (var. ciumărat, ciumăros), adj. (astringent); ciumărică (var. ciumurică), s. f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeași rădăcină sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Drăganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermălui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL