1. [DEX '09] CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ.
2. [MDA2] cârn, cârnă [At: MOXA, 378 / Pl: ~i, ~e / E: vsl круиу] 1 a Cu nasul tăiat. 2 a (D. nas, rar d. bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. 3-6 smf, a (Persoană sau, rar, animal) care are nasul sau botul cârn (1-2). 7 sm (Spc) Câine cu botul turtit. 8 a (D. obiecte) Cu vârful îndoit în sus. 9 a (Pex) Strâmb. 10 sf Vas pentru transportul oamenilor de la un țărm la altul Si: brudină. 11 sf (Ent) Insectă de apă cu foarte multe picioare, de forma unei obezi Si: lătăuș, obadă.
3. [Șăineanu, ed. VI] cârn a. cu nasul turtit sau încovoiat, prea scurt sau prea mic. [Slav. KRŬNŬ].
4. [CADE] CÎRN adj. 1 Cu nasul turtit, cu nasul prea mic sau fără nas: ciocoiul și-o frînt nasul de-o rămas ~ (ALECS.) ¶ 2 Cu nasul tăiat ¶ 3 Cu nasul strîmb, de unde, pr. ext., despre alte lucruri strîmbe: lemn ~, cuțit ~, etc. [vsl. krŭnŭ].
5. [DLRLC] CÎRN, -Ă, cîrni, -e, adj. 1. (Despre nas sau, mai rar, despre bot) Mic, scurt, ridicat puțin în sus. Bătrîna... strîmbă din nasul cîrn. DUMITRIU, N. 163. – Vîrtosul «buldog» cu botul cîrn și turtit. ODOBESCU, S. III 149. ♦ (Despre oameni) Cu nasul mic, scurt, ridicat puțin în sus. Pruncul e cîrn, negricios. STANCU, D. 176. ◊ (Substantivat) Cîrnul îmi ia totdeauna mușteriii. CAMILAR, N. II 321. 2. (Rar) Cu nasul tăiat. Îl găsește... cîrn, fără nas și fără urechi. ȘEZ. II 156. 2. (Despre obiecte) Cu vîrful strîmbat sau adus (în sus); p. ext. strîmb. Iar o babă bătrînă, C-o seceră cîrnă, Cu dreapta trăgea, Cu stînga polog făcea. PĂSCULESCU, L. P. 20.
6. [DLRM] CÎRN, -Ă, cîrni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt, ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Cu nasul mic, scurt, ridicat puțin în sus. 2. (Rar) Cu nasul mutilat. 3. Fig. (Despre obiecte) Cu vîrful strîmbat, îndoit în sus; p. ext. strîmb. O seceră cîrnă (PĂSCULESCU). – Slav (v. sl. krŭnŭ)
7. [Scriban] cîrn, -ă adj. (vsl. krŭnŭ, cu nasu saŭ urechile tăĭate. V. chirnog). Cu nasu turtit orĭ prea mic: acest om e cîrn, are nasu cîrn. Prov. De aceĭa n’are cîrna nas și ursu coadă, se zice cînd unu are pretențiunĭ prea marĭ (de ex., cînd un cerșitor ar refuza să mănînce pîne și ar cere cozonac). V. călină.
8. [DOOM 3] cârn adj. m., pl. cârni; f. cârnă, pl. cârne
9. [DOOM 2] cârn adj. m., pl. cârni; f. cârnă, pl. cârne
10. [DER] cîrn (cîrnă), adj. – 1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ „cu nasul tăiat”, de la krnoti „a mutila” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s. f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-și pierde nasul; a curăța pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s. m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerși). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil și să se presupună o formație bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boșorog, etc.
11. [Onomastic] CÎRN adj., subst. 1. Cîrnu t. (Bz); -l (Dm). 2. Cîrn/a, -ecea, -ești ss. (Dm; Ștef). 3. Cărna și Cărnacul fam. (Tec. I). 4. Cîrneci (Mag. Br).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL