1. [Șăineanu, ed. VI] cârmoj n. l. Mold. coajă de pâine sau boț de mămăligă. [Origină necunoscută].
2. [Scriban] cîrmój m. și cîrmoájă f., pl. ójĭ și (Buc.) oaje (din germ. kirch-messe, prescurtat în kirmesz, „hram, sărbătoare populară, ospăț, tîrg, dar”, s’a făcut sorabicu kermus și kermuša, ceh. slovac karmaš, pol. kiermasz, kiermaz, hram, ospăț; rus. alb. kermáš, [de unde litv. kermoszus], rom. cîrmuj, -oj și -oajă, poate infl. de rus. kormëž, hrănire, orĭ krómočka, darab, halcă, cîrmoj [Dac. 3, 701, și Bern. 1, 501]. V. kermesă). Vechĭ (Ps.S. -új, pl. ujure). Jertfă, prinos, pomană, dar. Azĭ. Trans. Mold. Iron. Codru (darab, halcă) de pîne, resturĭ de la pomenĭ, de la ospețe: caliciĭ umblă după cîrmojĭ. Munt. Colacĭ orĭ covrigĭ proștĭ ferțĭ orĭ copțĭ. – Și cîrmojie (Munt. est): Tărtăcuță roșie plină de cîrmojiĭ (Rodia).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL