1. [MDN '00] CIRCUMSTANȚIA vb. tr. a expune în mod amănunțit, a prezenta în detaliu. (< fr. circonstancier)
2. [DEX '09] CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.
3. [MDA2] circonstanță sf vz circumstanță
4. [MDA2] circonstanție[1] sf vz circumstanță
5. [MDA2] circumstanță sf [At: CANTEMIR, IST. 382 / V: ~cons~, ~ție, (înv) țircumstanție / Pl: ~țe / E: ns cf lat circumstantia, fr circonstance] 1 Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen. 2 (Lpl) Totalitate a unor condiții date. 3-4 (Jur; îs) ~țe atenuante (sau agravante) Împrejurări (sau fapte) care reduc sau măresc gravitatea unui fapt. 5-6 (Îljv) De (sau pentru) ~ Ocazional. 7-8 (Prt; îal) Așa ca să fie. 9 (Îs) Măsuri (sau legi) de ~ Dispoziții luate în anumite împrejurări.
6. [MDA2] circumstanție sf vz circumstanță
7. [MDA2] țirconstanție[1] sf vz circumstanță
8. [MDA2] țirconstenție[1] sf vz circumstanță
9. [MDA2] țircumstanță[1] sf vz circumstanță
10. [MDA2] țircumstanție sf vz circumstanță
11. [MDA2] țircumștanție[1] sf vz circumstanță
12. [CADE] *CIRCUMSTANȚĂ (pl. -țe) 1 Împrejurare, particularitate sau amănunt care însoțește un fapt sau o știre ¶ 2 Situațiunea actuală a lucrurilor ¶ 3 ⚖️ circumstanțe atenuante 👉 ATENUANT; circumstanțe agravante 👉 AGRAVANT [lat.].
13. [DEX '98] CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.
14. [DLRLC] CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare, fapt, lucru care însoțește ceva sau se petrece în același timp cu ceva; (la pl.) totalitatea unor condiții date. Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61. ◊ (Jur.) Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = pentru o ocazie anumită, fără a fi valabil în mod obiectiv și general.
15. [DLRM] CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare, fapt, lucru care însușește o acțiune sau un fenomen sau care se petrece în același timp cu altceva ; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ♦ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = pentru o ocazie anumită, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Lat. lit. circumstantia (fr. circonstance).
16. [DN] CIRCUMSTANȚĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ◊ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].
17. [MDN '00] CIRCUMSTANȚĂ s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ◊ ocazie, conjunctură. ♦ de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)
18. [Șăineanu, ed. VI] circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.
19. [Scriban] *circumstánță f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta în prejur). Împrejurare, situațiune, particularitate a lucrurilor saŭ a faptelor: circumstanțe atenuante, agravante, grele.
20. [DOOM 3] +circumstanția (a ~) (livr.) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. circumstanțiez (desp. -ți-ez), 3 circumstanțiază; conj. prez. 1 sg. să circumstanțiez, 3 să circumstanțieze; ger. circumstanțiind (desp. -ți-ind)
21. [DOOM 3] circumstanță s. f., g.-d. art. circumstanței; pl. circumstanțe
22. [DOOM 2] circumstanță s. f., g.-d. art. circumstanței; pl. circumstanțe
23. [IVO-III] circumstanță, -țe.
24. [MDTL] CIRCUMSTANȚE (< fr. circonstance ; lat. circumstantia, de la circumstare, a sta împrejur) Particularități ce însoțesc, preced sau succed un fapt, denumite concomitente, antecedente, succedente. În aprecierea unui fapt, circumstanțele, mai ales în dezbaterile judiciare, au o foarte mare importanță. Ele se deosebesc în atenuante, atunci cînd contribuie la micșorarea gravității faptului, și agravante, cînd contribuie la mărirea gravității acestuia. Circumstanțele implică însăși acțiunea, persoane care au făcut-o, locul și timpul producerii acțiunii, mijloacele folosite, înfăptuirea ei, motivele care au determinat-o și felul în care ea a fost îndeplinită, elemente cuprinse de retori în aceste întrebări: Cine? Ce? Unde? Prin ce mijloace? Pentru ce? În ce chip? Cînd?
25. [DAS] CIRCUMSTANȚĂ. Subst. Circumstanță, împrejurare, întîmplare, situație; ocazie, prilej, șansă, moment, moment potrivit, vreme cu prilej (înv. și reg.), moment oportun, oportunitate, conjunctură, ocurență (rar); prilejire (înv.). Mediu, ambianță, context (fig.), atmosferă (fig.), cadru (fig.), condiții. Factor, cauză, mobil. Antecedent, precedent. Eventualitate, probabilitate, posibilitate; întîmplare, halima (fig.), chichion (reg.), accident, incident; peripeție, aventură, hazard. Concurs de împrejurări; circumstanță atenuantă; circumstanță agravantă. Situație dificilă, moment critic, dilemă, alternativă, încurcătură. Postură, poziție, ipostază, stare, condiție. Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), incidental, accidental; ocazional, de ocazie, conjunctural (rar), de conjunctură; ocurent (înv.), de circumstanță; contextual, situațional; temporar, trecător, provizoriu, vremelnic, de moment. Oportun, nimerit, potrivit, adecvat, binevenit, favorabil, prielnic, priitor (rar), priincios (pop.). Posibil, probabil, cu putință, eventual. Schimbător, variabil, nestabil, instabil (fig.). Vb. A se întîmpla, a se petrece, a se ivi accidental, a surveni, a ocurge (înv.), a se produce, a avea loc. A fi posibil, a fi probabil. A favoriza, a fi prielnic, a înlesni. A depinde de împrejurări, a fi condiționat, a fi determinat (de împrejurări). A determina, a condiționa, a prilejui, a prileji (înv.), a ocaziona. Adv. De la caz la caz, după cum e cazul; în mod întîmplător, la întîmplare, la (în) voia întîmplării; de ocazie, de circumstanță; după împrejurări, după cum bate vîntul. Eventual, pentru orice eventualitate. V. cauză, întîmplare, posibilitate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL