1. [DEX '09] CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”.
2. [MDA2] cioflingar sm [At: I. CR. III, 54 / V: ~ig~, ~icar, ~legar(iu), ~lengar(iu), ciuflengar / Pl: ~i / E: pbl ger Schuhflicker „cizmar cârpaci”] 1 (Reg) Om care nu se pricepe la nimic și care tot ce face, face rău Cf cârpaci. 2 (Reg; prt) Surtucar. 3 (Reg; irn) Persoană care se îmbracă bine și se împodobește pentru a părea înstărită. 4 (Reg; pex) Vagabond.
3. [CADE] CIOFLI(N)GAR sm. Mold. Ⓟ 1 Poreclă dată celor îmbrăcați în haine orășenești, în straie nemțești, sau unui sărac care se împopoțonează cum poate mai bine, ca să se arate mai de neam, surtucar, pantalonar: am mai văzut dăunăzi... pe-aici prin sat un cioflingariu de-alde tine (CRG.) ¶ 2 Sdrențăros, calic (în Muntenia): ne tot trimit la taft cîte un cioflingar vînăt și rupt de foame (I.-GH.) [germ. Schuhflicker „cîrpaciu”].
4. [DLRLC] CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. Om de nimic, secătură; vagabond. Nu te las, cioflingarule, pîn’nu ne plimbăm... num-așa nițeluș, de colea pînă colea, doar de mi s-o face și mie somn. CARAGIALE, O. III 55.
5. [DLRM] CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. Om de nimic, secătură; vagabond. – Comp. germ. Schuhflicker « cîrpaci ».
6. [Șăineanu, ed. VI] ciofli(n)gar m. vagabond, secătură: un cioflingariu de al de tine CR.; îl văzu viind ca un cioflingar ISP. [Cf. Bihor (Mureș) ciuflicar, pâriș, clevetitor = nemț. SCHUHFLICKER, cârpaciu].
7. [MDA2] cioflegar sm vz cioflingar
8. [MDA2] cioflicar sm vz cioflingar
9. [MDA2] ciofligar sm vz cioflingar
10. [MDA2] ciuflengar, ~ă a vz cioflingar
11. [MDA2] ciuflingar sm vz cioflingar
12. [MDA2] șofrângar sm vz cioflingar
13. [MDA2] țiflinder sm vz țiflingar[1]
14. [MDA2] țiflingar[1] sm vz cioflingar
15. [Scriban] cĭofligár m. (var. din ciflicar, clăcaș din satele bulgăreștĭ. Cp. cu vecin, cĭocoĭ, covrigar, mitocan). Mold. Iron. Orășean răŭ îmbrăcat (cum ar fi un meseriaș, un funcționăraș), țăran îmbrăcat orășenește: țăranuluĭ îĭ plac boĭeriĭ, dar nu și cĭofligariĭ! – În Mold. nord. și -car, în Munt. -ingar, în Bucov. cĭoflincar. V. bașcaliŭ și îngherocat.
16. [DOOM 3] cioflingar (reg.) (desp. cio-flin-) s. m., pl. cioflingari
17. [DOOM 2] cioflingar (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingari
18. [IVO-III] cioflingar.
19. [DER] cioflingar (cioflingari), s. m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc.
20. [Argou] cioflingar, cioflingari s. m. (peior.) orășean.
21. [DRAM 2021] cioflingar, cioflingari, s.m. (reg.) Om de nimic; vagabond. – Din cioflâng + suf. -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL