1. [DEX '09] CIOATĂ s. f. v. ciot.
2. [MDA2] cioată sf [At: NĂDEJDE, ap. TDRG / Pl: ~te / E: nct] 1 (Îvp) Om care se preocupă de problemele altora mai mult decât de ale sale. 2 (Reg) Rădăcină. 3 (Îvr) Lemn putred. 4 (Fig) Vită mică.
3. [CADE] CIOATĂ (pl. -te) sf. Mold. Bucov. Buturugă, buștean: era o mulțime de bolovani și cioate răsturnate care păreau a fi aduse de puhoiu (GN.) [cf. CIOT].
4. [DLRLC] CIOATĂ, cioate, s. f. Ciot, buturugă. Au căutat... cioate, rădăcini și putregaiuri, au aprins focuri. GALAN, Z. R. 72. L-am îndemnat să coboare cîțiva pași, lîngă izvor; acolo este o cioată, unde se poate sta de vorbă fără grijă. C. PETRESCU, S. 172. Și-ar fi putut tupila, ca o veveriță, întreaga sa făptură după o cioată sau la încheietura unei crengi. HOGAȘ, M. N. 122. – Pronunțat: cioa-.
5. [DLRM] CIOATĂ, cioate, s. f. Ciot, buturugă. – Din ciot.
6. [Șăineanu, ed. VI] cioată f. Mold. buturugă. [V. ciot].
7. [Scriban] cĭoátă f., pl. e (d. cĭot). Buturugă, cĭotac, bucată de rădăcină orĭ de trunchĭ rămas în pămînt orĭ scos.
8. [DEX '09] CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioată s. f., (rar) ciotur s. n.] – Et. nec.
9. [DEX '09] CIOTUR s. n. v. ciot.
10. [MDA2] ciot sn [At: ALECSANDRI, P. III, 357 / V: ~ur / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt Si: buștean, butuc, buturugă, ciolpan (1). 2 (Pan) Ramură scurtă, ruptă Si: cioi2. 3 (D. trunchi, ramură, scândură) Nod proeminent. 4 (Pan) Parte rămasă din braț, picior sau (la animale) coadă, după ce restul a fost tăiat sau rupt. 5 (Îm; îs) ~ bot Evocă uneori imaginea de ciot și de butuc.
11. [MDA2] ciotă sf vz cioată
12. [MDA2] ciotur sn vz ciot
13. [MDA2] ciutuc1 sn vz ciot
14. [CADE] ❍ CIOT (pl. -oturi) sn. Mold. Bucov. 1 Nodul rămas în trunchiu după tăierea unei crăci: ciolanele îi es de subt piele ca ~urile unei buturugi (GRL.) ¶ 2 Nod făcut în ață: cînd coși ceva, nodul sau ciotul... nu se face cu mîna stîngă (VOR.) ¶ 3 Ⓕ Om sau copil mic, scund: copilul, un ~ numai de doi ani, se uita spărios la cei veniți (SAD.) [comp. ung. sut].
15. [DEX '98] CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. [Var.: cioată s. f., (rar) ciotur s. n.] – Et. nec.
16. [DLRLC] CIOT, cioturi și cioate, s. n. 1. Partea unui trunchi de copac rămasă în pămînt după tăierea copacului. Un om... ședea pe un ciot la marginea drumului. DUMITRIU, B. F. 16. Pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășițele... unei... păduri, cioate, rădăcini ieșite din pămînt. SLAVICI, O. I 117. ◊ Fig. (Mai ales depreciativ, despre oameni) Apoi ia, asta-ți spun și eu, măi ciotul dracului. CREANGĂ, P. 152. A privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. 2. Nod proeminent într-un trunchi sau într-o ramură, într-un lemn ori într-o scîndură. N-am toiag cu cioturi multe. NEGRUZZI, S. II 59. Oblu (- drept) ca lumînarea... și făr’ de cioturi. ȘEZ. III 83. ♦ Frîntură de ramură a unui trunchi. 3. (Cu determinări introduse adesea prin prep. «de») Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost ciuntit. Cioturi de mîni se cutremurau deodată ca străbătute de-un fulger. CAMILAR, N. II 210. [Cîinele] a mișcat din ciotul de coadă și mi-a lins palma. SADOVEANU, N. F. 24. Un iepure făcu două copce pe omătul moale, cu ciotul alb de coadă bîrligat. SADOVEANU, O. III 546. Fig. Mi-au lăsat... un ciot de viață... Dar vor plăti pentru acest ciot ca pentru trei vieți. CAMIL PETRESCU, B. 61. ♦ Obiect mic, ciuntit. Ciot de creion.
17. [DLRM] CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce a fost tăiat sau rupt. ♦ Obiect mic, ciuntit. Un ciot de creion. 2. Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scindură etc. 3. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost ciuntit. – Comp. it. ciotto.
18. [DLRM] CIOTUR s.n. (Neobișnuit) Ciot (1). – Din cioturi (pl. lui ciot).
19. [Șăineanu, ed. VI] ciot n. Mold. 1. trunchiu, buturugă: lăsatu-l’am în codru călare pe un ciot AL.; 2. nod de arbore: lemn fără cioturi. [Termen înrudit cu it. ciotto, șchiop (primitiv: butuc)].
20. [Scriban] cĭot n., pl. urĭ (var. din cĭont, ca cĭut din cĭunt, și rudă și cu sîrb. čokur, cĭot. Bern. 1, 159. V. și Lbk. 2454). Nod într’un lemn (rădăcina uneĭ ramurĭ în trunchĭ). Cĭoată, buturugă. Fig. Cĭotu afaceriĭ, greu (dificultatea) eĭ.
21. [DOOM 3] cioată (buturugă, nod de arbore) (reg.) (desp. cioa-) s. f., g.-d. art. cioatei; pl. cioate
22. [DOOM 2] cioată (buturugă, nod de arbore) (pop.) (cioa-) s. f., g.-d. art. cioatei; pl. cioate
23. [DOOM 3] ciot (cioată; parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cioturi
24. [DOOM 2] ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cioturi
25. [DER] ciot (cioturi), s. n. – 1. Parte rămasă dintr-un copac tăiat sau rupt. – 2. Nod. – 3. Parte, bucată. – 4. Mont, ciuntitură. – Mr. ciotă „mînă.” Creație expresivă, a cărei der. este paralelă cu cea a lui bot. Aceeași sursă expresivă a produs numeroase cuvinte asemănătoare în mai multe limbi, cf. sb. čot „colină rotundă” (Cihac, II, 56 îl consideră izvor al rom.), čotanoga „șchiop, fără un picior”; tc. çotuk „ciot”; mag. csut(a), csutkó „ciung”; it. ciotto „șchiop” (REW 2454; Battisti, II, 952); sp. din America chonco „ciot, ciuntitură”; etc. Der. cioată, s. f. (trunchi, ciot; ciot de creangă; obiect inutil) este un sing. refăcut după sl. cioate (nu sînt posibile ipotezele lui Brüch, ZRPh., XLI, 756, *aciotum, lat. acies, și Pascu, Arch. Rom., VII, 556, bazată pe lat. *ciutum, din gr. ϰυτός „care crește”); ciotac, s. m. (copac uscat care stă încă în picioare); ciotoacă, s. f. (trunchi noduros și nefolositor); ciuteică, s. f. (trunchi uscat care încă stă în picioare); ciotîrcă, s. f. (copac care a crescut strîmb); ciotur, s. m. (trunchi), pe baza pl. cioturi; cioturugă (var. ciuterugă), s. f. (trunchi, ciot), prin contaminare cu buturugă; ciotoi, s. n. (picior de pasăre); ciotos (var. ciotoros, cioturos), adj. (noduros); ciotcă, s. f. (trunchi, lemn; grămadă, stivă); ciotănos, adj. (slab), probabil prin contaminare cu ciolănos; ciotan, adj. (slab, piele și os); ciotolog, s. m. (șchiop), din sb. çotonoga; ciotorog, s. n. (rădăcina cozii la cal; pantofi uzați); șontorog, adj. (șchiop), probabil prin intermediul unei forme *ciontorog, cf. ciunt; ciotec, ciotei, s. n. (lemn). Cf. ciut, ciunt, ciung. După paralelismul bot și bont, ciut și ciunt, se pare că rădăcina expresivă ciot a dezvoltat și o var. cu infix nazal, ciont (var. cioantă, formată pe baza pl.), s. n. (Trans., os, os lung; deget; ciot de creangă); mag. csont, pe care DAR, Scriban și Gáldi, Dict., 116, îl indică drept etimon al cuvîntului rom. sau creație expresivă îndependentă. Aceleiași rădăcini se pare că îi aparține cion(o)ate (var. gion(o)ate), s. f. pl. (Trans. și Munt., picioare, labe), pe care Drăganu, Dacor., III, 696 și DAR îl derivă de la un lat. *genuata.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL