1. [DEX '09] CÂNTAR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
2. [MDA2] cântar sn [At: CANTEMIR, I. 1.1, 152 / V: can~, căn~ / Pl: ~e / E: tc kantar] 1 Unitate pentru măsurarea greutăților care a variat, în funcție de regiune și perioadă, între 44 kg și 50 kg Si: majă. 2 Instrument pentru măsurarea greutății Si: balanță. 3 (Îe) A trage la ~ A avea greutate mare. 4 (Îae) A avea importanță. 5 Cântărire. 6 (Ast) Constelația Balanței. 7 (Ban) Nivelă pentru zidărie făcută dintr-o scândură în trei colțuri, având în partea unghiului de sus un plumb. 8 (Îs) ~ de apă Nivelă făcută dintr-o țeavă de sticlă cu apă. 9 (Pan) Cumpăna fântânii (cu buturugă). 10 (Olt; lmr; îs) ~ul pietrelor Buhai. 11 (Trs) Scoabă de care se agață cârma plutei. 12 (Ban) Unealtă cu care se ridică trunchiurile mari de copac în car Si: suveică.
3. [Șăineanu, ed. VI] cântar n. 1. unealtă de cântărit cu un singur taler sau, în loc de taler, un cinghel; 2. greutate de 100 oca sau 50 kilograme: îmbarcară pe corăbii aproape o mie cântare de mobile BĂLC. [Turc. KANTAR (din gr. bizantin kentenári = lat. centenarius)].
4. [MDA2] cantar2 sm vz cântar
5. [MDA2] căntăr sn vz cântar
6. [CADE] *BALANȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Cumpănă, cîntar cu două talgere (🖼 306); ~ hidrostatică 👉 HIDROSTATIC ¶ 2 ⚚ = BILANȚ ¶ 3 💫 👉 CÎNTAR [fr. balance].
7. [CADE] CÎNTAR (pl. -are) sn. 1 Instrument de măsurat greutatea unui lucru, avînd o pîrghie lungă de fier, împărțită în două brațe neegale; pe brațul cel lung, pe care sînt însemnate mai multe dungi, se mișcă încoace și încolo o greutate de fier în formă de pară iar pe brațul cel scurt atîrnă un cîrlig sau un taler pe care se pune obiectul ce trebue cîntărit (🖼 1257); ~ decimal, basculă ¶ 2 pr. ext. Balanță, cumpănă ¶ 3 ‡ Greutate (care a variat în decursul timpurilor) de vre-o 50 de kgr. ¶ 4 💫 CÎNTARUL, numele unei constelațiuni (🖼 1258) [tc.].
8. [DLRLC] CÎNTAR, cîntare, s. n. 1. Instrument (avînd ca parte principală un resort, o pîrghie sau un sistem de pîrghii) care servește la stabilirea greutății unui obiect, prin comparație cu o greutate-tip. V. balanță, terezie. Ce-i mai mic decît oul Și ține cît și boul? (Cîntarul). GOROVEI, C. 60. ◊ Fig. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. A trage la cîntar = a cîntări (mult), a avea greutate (mare); fig. a avea importanță, a conta. Recolta fusese mare, griul trăgea greu la cîntar. V. ROM. noiembrie 1953, 207. Ăl buzdugan Care-mi trage la cîntar... Peste cinci mii de ocale. TEODORESCU, P. P. 580. ♦ Cîntărire. Înșală la cîntar. Dă lipsă la cîntar. 2. (Învechit) Unitate pentru măsurarea greutăților, echivalentă cu 50 de kilograme. Cîntare de grîu, de miere, de ceară, de tămîie. ODOBESCU, S. II 13.
9. [DLRM] CÎNTAR, cîntare, s. n. 1. Instrument care servește la stabilirea greutății unui obiect, prin comparație cu o greutate-tip. ♦ Expr. A trage la cîntar = a cîntări (mult), a avea greutate (mare); fig. a avea importanță. ♦ Cîntărire. Înșală la cîntar. 2. (Înv.) Unitate pentru măsurarea greutăților, echivalență cu 50 de kilograme. – Tc. kantar.
10. [Scriban] cantár n., pl. e (turc. kantar, d. ar. qyn’tar, care vine d. mgr. kentinárion, ĭar acesta d. lat. centenarium [subînț. pondus, greutate], d. centum, o sută. D. lat. vine germ. zentner; d. ar. vine it. quintale; d. turc. vine ngr. kantári, bg. sîrb. kantar, rus. kantárĭ și kontarĭ. V. centenar, chintal. Balanță romană saŭ alt-fel (dar nu cumpănă). Cantar decimal. Greutate de 44 de ocale saŭ 125 de libre (V. majă). – În nord. cîntar, pop. cîntarĭ (după rus. kontárĭ, ca fînar, rus. fonárĭ). La Moxa (sec. 17) chindinar (după ngr. kendinári), 150 de litre.
11. [Scriban] cîntár, V. cantar.
12. [DOOM 3] cântar s. n., pl. cântare
13. [DOOM 2] cântar s. n., pl. cântare
14. [DER] cîntar (cîntare), s. n. – 1. Instrument care servește la stabilirea greutății, balanță. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruței. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăți. – 7. Constelația Balanței. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (< lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Șeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru a › î, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s. f. (acțiunea de a cîntări); cantaragiu, s. m. (slujbaș la biroul de control al greutăților), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).
15. [DE] CÎNTÁR (< tc.) s. n. 1. Balanță (1) folosită în industrie sau în comerț pentru stabilirea greutății mărfurilor, de obicei prin comparare cu greutăți-etalon. ◊ C. automat = cîntar cu un singur platan, care arată greutatea direct printr-un indicator plasat în fața unui cadran. 2. Unitate de măsură pentru greutate, egală cu aproximativ 56 kg.
16. [DE] CÎNTARUL, numele popular al constelației Balanța.
17. [Argou] cântar, cântare s. n. aparatul genital bărbătesc (cu penisul erect plasat între testicule).
18. [Argou] a ciupi la cântar expr. (d. comercianți) a înșela clienții (la cântar) cântărind incorect.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL