1. [MDA2] cinghel sn [At: DDRF / V: ~ghil, ~ghir (pl: ~e) / Pl: ~uri și ~e / E: tc çengel] 1 (Reg) Cârlig cu două brațe opuse, ca brațele unei balanțe, întrebuințat de măcelari ca să atârne bucățile de carne. 2 (Reg) Gheară care se înfige adânc. 3 (Pop) Belciug pus în nasul animalelor pentru a le putea trage.
2. [CADE] CINGHEL (pl. -eluri) sn. 1 Cîrlig la cîntar (🖼 1168) ¶ 2 Cîrlig de care măcelarul atîrnă carnea [tc. čengel].
3. [DLRM] CINGHEL, cingheluri, s. n. Cîrlig special la balanță, de care se atîrnă marfa pentru a fi cîntărită. ♦ Cîrlig de care se atîrnă carnea în măcelărie. – Tc. çengel.
4. [Șăineanu, ed. VI] cinghel n. cârlig la cântar. [Turc. ČENGHEL].
5. [Scriban] cinghél n., pl. e (turc. čengel, d. pers. čangiál, cîrlig; ngr. tsingéli, alb. bg. sîrb. čengél. V. cinghie). Cîrlig de atîrnat carne la măcelărie. Belcĭugu care se pune’n nasu porcilor, urșilor ș. a. A pune cuĭva cingelu’n nas, a-l face să nu se maĭ poată mișca contra ta.
6. [MDA2] cinghil sn vz cinghel
7. [MDA2] cinghir sms vz cinghel
8. [Scriban] cinghír, V. țigher.
9. [DER] cinghel (cingheluri), s. n. – 1. Cerc, inel, fretă. – 2. Cîrlig. – Mr. cinghelu, megl. cenghiel. Tc. çenghel „cîrlig” (Roesler 608; Șeineanu, II, 127); cf. ngr. τσιγϰέλι, alb., bg., sb. čengel.
10. [Argou] cinghel, s. n. sg. (deț.) bătaie, încăierare.
11. [DAR] cinghel, cinghele și cingheluri, s.n. (reg., înv.) 1. cârlig de la măcelărie pentru atârnarea cărnii. 2. belciug (pus în nasul urșilor domesticiți).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL