1. [DEX '09] ÎNCINGE2, încing, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.
2. [MDA2] cinge vtr vz încinge
3. [MDA2] încinge2 [At: CORESI, PS. 257 / Pzi: încing / Ps: ~nsei, (înv) ~nșu / Par: încins / E: ml *incingere] 1-2 vtr A (se) înfășură peste mijloc sau în altă parte a corpului cu o cingătoare, un brâu etc. 3-4 vtr A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului cu o curea. 5 vt (Fig) A înconjura din toate părțile Si: a împresura, a încercui. 6 vt (Fig) A bate pe cineva. 7 vt (Înv) A învesti cu o demnitate, cu o putere.
4. [MDA2] încinge1 [At: CORESI, PS. 102 / V: ~nde / Pzi: încing, (înv) ~cinz / Par: ~cins, (înv) ~ntat / Ps: ~nsei / E: ml *incendere] 1 vr (D. foc) A se aprinde bine, arzând cu flacără mare Si: (înv) a se încinta (1). 2 vtf A face focul să ardă bine Si: (Înv) a încinta (2). 3-4 vtr (D. obiecte) A (se) înfierbânta. 5 vt (D. un sentiment, o pasiune) A cuprinde pe cineva Si: (înv) a încinta (5). 6 vt (D. un sentiment, o pasiune) A mistui pe cineva Si: (înv) a încinta (6). 7 vr (Fig) A se manifesta puternic Si: a se înflăcăra, (înv) a se încinta (7). 8 vr (D. boli) A se răspândi foarte mult Si: (înv) a se încinta (8). 9-10 vtr (D. lupte, confruntări) A (se) înteți. 11 vr (D. oameni sau părți ale corpului lor) A avea febră Si: a arde, (înv) a se încinta (11). 12 vr (D. fân, cereale, făină etc.) A se altera prin fermentare Si: (înv) a se încinta (12).
5. [CADE] † CINGE (cing) vb. tr. A încinge1 [lat. cĭngĭĕre].
6. [CADE] ÎNCINGE2 (-cing) vb. tr. și refl. 1 A (se) aprinde: focul încinsese de toate părțile turnul (ODOB.); la flacările cărbunilor ce se încinseseră, se zări ... o frîntură de om (DLVR.) ¶ 2 A (se) face roșu, în atingere cu căldura: uneori cerul se încinge ... de o vîlvoare roșiatică (ODOB.); cerul ... se încingea dogorind pînă în cătunul Măgura (DLVR.) ¶ 3 Ⓕ A (se) încălzi, a (se) aprinde, a (se) înfierbînta (în urma unei emoțiuni): sîngele i se încinsese ca focul prin vine (ODOB.) ¶ 4 Ⓕ A se pune în mișcare, a se ațîța, a se aprinde (o stare sufletească, o patimă): întîlnindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, se hotărî să se ducă (ISP.); Puișorul cînd m’atinge, Foc la inimă mă ’ncinge (IK.-BRS.); pr. ext.: a se ~ o luptă, o boală, o convorbire, o discuție, un joc, etc.: mi se încinse o bătălie între acești crai de ținu zece ani de zile (ISP.); se încinsese boala, de mureau cîte două trei sute de soldați pe zi (I.-GH.); între ei se încinse o înaltă desbatere academică (CAR.); un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului (GN.); în fața hanului roșu se încinsese o horă strașnică (DLVR.) ¶ 5 🚜 A se aprinde, a se strica în urma căldurii produse de umezeală: s’a încins porumbul, fînul, etc. [‡ încinde < lat. incĕndĕre].
7. [CADE] ÎNCINGE1 (-cing) vb. tr. și refl. 1 A (-și) înfășura, a(-și) strînge mijlocul corpului cu o cingătoare, cu un brîu, etc.: tot Românul poartă cingătoare și știe ce va să zică a ~ (ALECS.); se încinge cu sabia ..., își ia ranița în spate și pușca de-a umăr (CRG.) ¶ 2 A strînge: e ceva vare o încinge și-i sdrobește oasele (DLVR.) [lat. in-cĭngĭĕre]
8. [CADE] ÎNCINS1 I. adj. p. ÎNCINGE1: ~ cu un brîu; pr. anal.: curtea domnească ... era ~ cu un zid gros și cu tunuri (BĂLC.) ¶ ¶ C. NEÎNCINS. II. sn. Faptul de a (se) încinge1.
9. [DEX '98] ÎNCINGE2, încing, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.
10. [DLRLC] CINGE vb. III v. încinge.
11. [DLRLC] ÎNCINGE2, încing, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cinge vb. III.
12. [Șăineanu, ed. VI] cinge v. a încinge (poetic): cinge-ți coapsa, o țara mea! BĂLC. [Lat. CINGERE].
13. [Șăineanu, ed. VI] încinge v. a înfășură mijlocul corpului, a coprinde împrejur: încingeți-vă spada. [Lat. INCINGERE].
14. [Scriban] 1) încíng, -íns, a -e v. tr. (lat. in-cingere, it. [in]-congere și -cígnere, pv. [en]-cenher, fr. [en] ceindre, sp. ceñir, pg. cingir. V. cingătoare, chingă, incintă). Leg mijlocu corpuluĭ cu brîu, cu cureaŭa ș. a.: a încinge trupu cu cureaŭa. Îmĭ încing fruntea c’o cunună, îmĭ pun o cunună. V. refl. Mă leg la mijloc cu: mă încing cu cureaŭa, cu sabia (adică îmĭ pun sabia). – Se zice maĭ rar și încing sabia îld. mă încing cu sabia, ca îmbrac haĭna îld. mă îmbrac cu haĭna.
15. [DOOM 3] încinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, 3 sg. încinge, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm, m.m.c.p. 1 pl. încinseserăm; conj. prez. 1 sg. să încing, 3 să încingă; ger. încingând; part. încins
16. [DOOM 2] încinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, 1 pl. încingem, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm; ger. încingând; part. încins
17. [IVO-III] încing, -cinsei 1 aor., -cins prt., -cingând ger. (a strânge într’o cingătoare).
18. [DER] cinge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932]
19. [DER] cinge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.
20. [Argou] încinge, încing v. t. a bate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL