1. [MDA2] cincăit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cincăi] (Reg) 1-4 Cincăire (1-4).
2. [MDA2] cincăit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cincăi] (Reg) 1 Necăjit de cineva. 2 Căruia i se cere cu insistență. 3 Cerșit2.
3. [MDA2] cincai v vz cincăi
4. [MDA2] cincăi vt [At: MARIAN, O. II, 54 / V: ~cai / Pzi: ~esc / E: ns cf cicăli] (Reg) 1 A necăji pe cineva. 2 A cere cu insistență. 3 A flecări. 4 (Pex) A cerși.
5. [DLRLC] CINCĂI, cincăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A necăji, a cicăli, a nu da pace cuiva. Eu, mînios că prea mult mă cincăiește, luai o plăcintă, i-o trîntii în cap, și de-atunci a rămas pleșuv. MARIAN, O. II 54. Ne-ncetat mă cincăia Să le spun adevărat. MARIAN, S. 104.
6. [DLRM] CINCĂI, cincăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A nu da cuiva pace; a cicăli. – V. cicăli.
7. [DER] cincăi (-ăesc, cincăit), vb. – A deranja, a importuna. – Var. cinc(i)ui. Creație spontană (cf. DAR). În Trans. de Nord.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL