1. [MDA2] cimpăvi v vz ciumpăvi
2. [MDA2] cimpăgi v vz ciumpăvi
3. [MDA2] cimpări v vz ciumpăvi
4. [MDA2] cimpegi v vz ciumpăvi
5. [MDA2] cimpovi v vz ciumpăvi
6. [MDA2] cimpozi v vz ciumpăvi
7. [MDA2] ciompăgi v vz ciumpăvi
8. [MDA2] ciompăvi v vz ciumpăvi
9. [MDA2] ciumpăvi [At: ANON. CAR. / V: cim~, ~pegi, (reg) cimpăgi, cimpozi, cimprăvi, cimpări, ciont~, ciompăgi / Pzi: ~vesc / E: ciumpav] 1 vt A reteza (neîndemânatic) vârful. 2 vt A amputa. 3 vr (Pop; d. coarnele animalelor) A se rupe. 4-5 virt (Îvr) A șchiopăta sau a face să șchioapete. 6 vir (Îvp; d. animale) A avea picioarele amorțite.
10. [MDA2] ciumpegi v vz ciumpăvi
11. [CADE] CIMPOVI = CIUMPĂVI.
12. [CADE] CIUMPĂGI = CIUMPĂVI: Mărgăritar înflorit, Cine mi te-a ciumpăgit? (TOC.).
13. [CADE] CIUMPĂVI, CIMPĂVI (-ăesc) I. vb. tr. 1 A ciunti, a reteza, a trunchia: aș vrea să-i ciumpăvesc aripile (D.-ZAMF.) ¶ 2 A face să se înțepenească picioarele (cailor de multă alergătură): Patru (cai) a oborît, Cinci a ciumpăvit (PAMF.). II. vb. intr. și refl. A li se înțepeni picioarele (vorb. de cai): Murgu mi s’a ciumpăvit, Și-ar trebui potcovit (PAMF.); catîrul ... nu ciumpăvește de picioare (MAI.) [ciumpav].
14. [DLRLC] CIUMPĂVI, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
15. [DLRM] CIUMPĂVI, ciumpăvesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. 2. Tranz. A amputa, a ciunti. ♦ A rupe, a frînge o plantă, o creangă. – Din ciumpav.
16. [Șăineanu, ed. VI] ciumpăvì v. 1. a rupe trunchiând: mărgăritar înflorit, cine mi-te-a ciumpăvit? POP.; 2. a șchiopăta (vorbind de vite).
17. [Scriban] cimpăgésc, V. cĭumpăvesc.
18. [Scriban] cĭumpăvésc și -gésc v. tr. (d. cĭumpav). Scurtez, taĭ, amputez, mutilez, cĭocîrtesc: un brad cĭumpăvit (Sadov. VR. 1928, 1, 53), ĭ-a cĭumpăvit urechea (ChN. I, 248). V. intr. și refl. Șchĭopătez (merg șchĭop) de mult umblet saŭ de înțepeneala picĭoarelor, vorbind de vite. – Și cimpăvesc și cĭumpățesc. În Mold. și cimpăgesc și cimpogesc. V. crîmpoțesc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL