1. [DEX '09] CILIBIU, -IE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.
2. [MDA2] cilibiu, ~ie [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 8/27 / V: celeb~, chilighiu, ~bi, ~linghiu, țelebi a / Pl: ~ii / E: tc çelebi] (Tcî) 1 sm Titlu dat (mai ales europenilor) de către turci Si: efendi, nobil. 2 sm (Iuz; titlu de politețe) Domn. 3 a Elegant. 4 a Galant. 5 a Grațios. 6 a Frumos. 7 a Curat. 8 a Tras prin inel. 9 a Deosebit. 10 a Delicat.
3. [DLRLC] CILIBIU, -IE, cilibii, adj. (Învechit) Fin, grațios, frumos. Dă-mi o rimă la pădure. – Mure. -... E spălăcită. Dă-mi una mai cilibie. VLAHUȚĂ, O. A. 121. Pui mai cilibiu și mai frumos ca al meu nicăieri n-am putut afla. MARIAN, O. II 40.
4. [DLRM] CILIBIU, -IE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos. – Tc. çelebi.
5. [Șăineanu, ed. VI] cilibiu a. V. celebiu.
6. [Scriban] cilibíŭ, -íe adj. (maĭ vechĭ celebiŭ, d. turc. čelebi, domn, stăpîn, nobil; ngr. tselebis. Acest cuv. e luat de la Tătarĭ, la care înseamnă „teolog, savant” și era adresat fiilor sultanuluĭ, ĭar azĭ numaĭ creștinilor, ca și domnule saŭ chir. Se zicea și’n România cilibi Ion, domnu Ion). Fam. Nobil, elegant, distins, civilizat, amabil. V. hagiŭ, jupîn, arhon.
7. [MDA2] celebiu2, ~ie a vz cilibiu
8. [MDA2] chiligiu2, ~ie a vz celebiu
9. [MDA2] cilibi ain vz cilibiu
10. [MDA2] cilinghiu, ~ie a vz cilibiu
11. [CADE] CELEBIU, CILIBIU I. adj. Distins, elegant, nobil: sînt supțiri, pentru aceea le zic gentilomi, cum zic Grecii, celebii (LET.); Cu fes negru, narangiu, C’așa-i lucru cilibiu (MAR.). II. CELEBI, CILIBI sm. Domn (titlu dat de Turci Grecilor din clasa mai bună): Cilibi Andronache (FIL.) [tc. čelebi].
12. [CADE] * CILIBI(U) 👉 CELEBIU.
13. [Șăineanu, ed. VI] celebiu (cilibiu) a. și m. 1. odinioară, titlu de politeță, analog lui chir: celebiu Dumitrache; 2. distins, nobil: celebii dela Fanar AL.; 3. azi, elegant (sens mai ales popular): coconaș cilibiu; 4. Mold. bine făcut, svelt de corn. [Turc. ČELEBI].
14. [Scriban] celebíŭ, V. cilibiŭ.
15. [DOOM 3] !cilibiu (înv., reg.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. cilibie; pl. m. și f. cilibii
16. [DOOM 2] cilibiu (înv.) adj. m., f. cilibie; pl. m. și f. cilibii
17. [IVO-III] cilibiu.
18. [DER] cilibiu (cilibie), adj. – 1. Nobil, aristocratic. – 2. Elegant, dichisit. – Var. (înv.) celebiu. Mr. cilibi. Tc. çelebi (Roesler 607; Șeineanu, II, 100; Lokotsch 407; Ronzevalle 76); cf. ngr. τζελεπής, bg. čelebija, it. celebi (Battisti, II, 842). – Der. cilibilîc, s. n. (politețe, urbanitate). Astăzi ambele cuvinte se folosesc numai cu sens ironic.
19. [Onomastic] CILIBIU subst. < tc. čelebi „nobil”, titlu dat în sec. al XIV-lea fiilor sultanului, iar din sec. al XVII-lca, înainte, oricărui negustor din Stambul; (cf. N. Iorga, RI XII 363). 1. Cilebiul, C-tin, clucer (17 B IV 365); Cilibiu, D., olt. (T-Jiu; BCI X 132); -l, V., mold. (Sd V 550). 2. Cilibia, rumîn, 1697 (AO XVIII 135) și s, 3. Cilibidachi, fam., act. < diminutiv tc. 4. Țalapi log. †1523 (P Gov f° 14); -e (Pom) pren.; Țalapi (17 B I 437); – fratele Oancei (16 B I 97); – popa (17 B III 466); cu fiii: Tatul, Oprea etc. (16 B III 65); fiul lui Țalapi, nepot lui Horvat (16 B IV 429; Sd XI 98) această formă a numelui amintește pe David Celebi, zis Cealapie și Țalapie,pretendent la tronul otoman între 1432 – 1450 (Rel 52); Țalapie, Stan, 1720 (Vieri 71).
20. [DLRLV] CILIBIU adj. și s. m. (Mold.) 1. Adj. și s. m. Nobil, distins. [Italienii] sînt subțiri, pentru aceea le zic gentilomi, cum zic grecii, celebii. M. COSTIN. Cu mare omenire, pentru aceia le dzic gintiloni, cum zic grecii, celebii. NCL I, 40. O, ce cilibii și împărătești fapte! B 1774, 10v. 2. Adj. Fin, grațios. A: Cu cît îi lua mai mult sama, atîta o afla mai frumoasă și mai cilibie. H 1771, 101r; cf. B 1774, 8v. // C: Că te văz că ești cuminte, O cucoană zulufie, Frumoasă si cilibie. MISC. 1778, 37v. Variante: celebiu (M. COSTIN; NCL î, 40; B 1774, 8v). Etimologie: tc. çelebi. Vezi și cilibilîc. Cf. chipeș (2), cinsteș (3), f a i e ș, ghizdav.
21. [DLRLV] CELEBIU adj. și s.m. v. cilibiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL