1. [DEX '09] CICĂLITOR, -OARE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor.
2. [MDA2] cicălitor, ~oare a [At: MARCOVICI, D. 71/5 / Pl: ~i, ~oare / E: cicăli + -itor] 4 Care cicălește (1-4).
3. [CADE] CICĂLITOR, -TOARE adj. și sm. f. Care cicălește: e femeie cicălitoare ce-i taie gura în săbii (JIP.).
4. [DLRLC] CICĂLITOR, -OARE, cicălitori, -oare, adj. 1. Care cicălește; rău de gură, înclinat să plictisească, să facă șicane. Nemulțumit, mofturos, cicălitor, striga la meșteri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 124. Anca e o femeie rea, cicălitoare, răzbunătoare. GHEREA, ST. CR. II 257. 2. Fig. Supărător, sîcîitor. Oare nu scuturasem eu de pe suflet și de pe inimă grijile cicălitoare? HOGAȘ, M. N. 159.
5. [DLRM] CICĂLITOR, -OARE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. ♦ Fig. Supărător, sîcîitor. – Din cicăli + suf. -(i)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] cicălitor a. și m. care cicălește.
7. [Scriban] cicălitór, -oáre adj. Care te tot cicălește: femeĭe cicălitoare.
8. [DOOM 3] cicălitor adj. m., pl. cicălitori; f. sg. și pl. cicălitoare
9. [DOOM 2] cicălitor adj. m., pl. cicălitori; f. sg. și pl. cicălitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL