1. [DEX '09] CHITUI, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.
2. [MDA2] chitui vt [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: chit3] A acoperi ceva cu chit3.
3. [CADE] * CHITUI ( -uesc) vb. tr. 1 A lipi sau a astupa cu chit ¶ 2 pr. ext. A îndesa, a lipi strîns: parcă chituia pe fiecare zi tot mai tare ometele (GRIG.).
4. [DLRLC] CHITUI, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a astupa, a acoperi, a fixa, a netezi cu chit. A chituit geamul. ▭ Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.
5. [DLRM] CHITUI, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a astupa, a fixa, a netezi cu chit2. – Din chit2.
6. [DN] CHITUI vb. IV. tr. A lipi, a astupa (ceva) cu chit. [P.i. 1,6 -iesc, conj. -iască. / < chit].
7. [DEX '09] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.
8. [DEX '09] CHIȚCĂI vb. IV v. chițăi.
9. [MDA2] chiscui v vz chițăi
10. [MDA2] chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita.
11. [MDA2] chițâi v vz chițăi
12. [MDA2] chițcăi v vz chițăi
13. [MDA2] chițcui v vz chițăi
14. [MDA2] chiții v vz chițăi
15. [MDA2] chițui v vz chițăi
16. [MDA2] cvitui v vz chitui
17. [MDA2] ghițui v vz chițui
18. [CADE] CHIȚĂI (pers. a 3-a: -țăe) vb. intr. A scoate un țipăt pițigăiat (ca al șoarecilor sau al cățeilor abia fătați): unsprezece bursucei cari se svîrcoliau chițăind (ODOB.) se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe și începură a ~ (ISP.).
19. [DLRLC] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.
20. [DLRM] CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A produce un sunet ascuțit, caracteristic speciei. – Din chiț.
21. [Șăineanu, ed. VI] chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].
22. [Scriban] chituĭésc v. tr. (d. chit 2). Lipesc cu chit, cu ipsos.
23. [Scriban] chíțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.
24. [Scriban] chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.
25. [DOOM 3] chitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, 3 sg. chituiește, imperf. 1 chituiam; conj. prez. 1 sg. să chituiesc, 3 să chituiască
26. [DOOM 2] chitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, imperf. 3 sg. chituia; conj. prez. 3 să chituiască
27. [MDO] chitui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, conj. chituiască)
28. [DOOM 3] chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie
29. [DOOM 2] chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL