1. [MDA2] chinci sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / A: nct / E: mg kincs] (Trs; mgm) Comoară.
2. [DLRLC] CHINCI vb. IV v. cinchi.
3. [DEX '09] CINCHI, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec.
4. [CADE] ❍ CIMPI (-pesc), ❍ CINCHI (-chesc) Mold. Bucov., CIMTI (-tesc) Trans. (BUD.) vb. refl. A se stîrci: a se așeza pe vine: să cinchesc jos, într’o poziție aproape ca șezînd (VOR.).
5. [CADE] ❍ CIMPIT, ❍ CINCHIT adj. 1 p. CIMPI, CINCHI ¶ 2 Stîrcit, așezat pe vine: pe sub ramurile verzi ... steteau cinchiți pescari cu undițele (SAD.).
6. [CADE] CINCHI 👉 CIMPI.
7. [DLRLC] CINCHI, cinchesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ghemui, a se așeza la pămînt sprijinindu-se pe unul sau pe amîndoi genunchii; a sta pe vine. Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adincă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Se cinchise cu coatele pe genunchi și cu obrazul cuprins în palme. SADOVEANU, N. F. 119. Mă Cîrță, urmă el, strigînd cătră un flăcăuan lung, care de-abia se cinchise și el pe lîngă foc. HOGAȘ, M. N. 194. – Variantă: chinci (V. ROM. februarie 1952, 118) vb. IV.
8. [DLRM] CINCHI, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pămînt sprijinindu-se pe unul sau pe amîndoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui.
9. [Scriban] cimpésc (Ban.) și (est) cinchésc și chincésc (mă) v. refl. (vsl. čempiti, pol. czupić, id. V. ocimpesc). Mă pitulez, mă stîrcesc, mă ghemuĭesc, mă pun pe vine: se cinchiră la pămînt (Sadov. VR. 1911, 3, 331). – Și cĭunchesc și înc-; și chicesc (Lung. Univ. 16 Dec. 1929, 3, 8). V. cĭucesc 1.
10. [DOOM 2] !cinchi (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchește, imperf. 3 sg. se cinchea; conj. prez. 3 să se cinchească
11. [Onomastic] CHINCI < ung. kincs „comoară”. 1. Chinciul b. (C Ștef). 2. Chinceș, Lazăr (16 A III 262). 3. Chincioiu, D. (Rom. Lib. 1 aug. 1953); cf. vb. a se chinci „a se pitula”. 4. Cf. Chinciboi (v. Cîrțu 4). Chinciuș s.
12. [DLRLV] CHINCI s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Comoară, tezaur. Kincs. Thesaurus. AC, 346. Aur și argint și chinciu mult. C 1692, 590r. Cf. VISKI, apud TEW. ◊ Fig. Din chinciul besearecii arătăm pentru ei facere destul. PP, 62r; cf. C 1692, 522v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. kincs. Cf. h a z n a (1).
13. [DAR] chinci, chinciuri, s.n. (reg., înv.) comoară, tezaur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL